Creșterea salariului minim pe economie, amânată! Anunțul făcut de Teodorovici

365

Guvernul amână majorarea salariului minim, până în luna ianuarie. Anunţul a fost făcut, vineri, de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, după şedinţa de Guvern.

Întrebat la Palatul Victoria dacă vor mai exista discuţii între Guvern, sindicate şi patronate cu privire la salariul minim, Teodorovici a declarat: „Discuţiile s-au purtat şi cred că mai este vorba doar de câteva avize de asumat pe acest act normativ şi decizia va fi luată”.

El a spus că majorarea salariului minim s-ar putea produce cel mai probabil de la 1 ianuarie şi va fi prinsă în bugetul pe anul viitor.

„Sigur va fi prinsă în ceea ce facem pentru anul viitor ca şi buget (…). Va trebui să fie decizia Guvernului vizavi de data la care salariul minim pe economie se va aplica în România”, a subliniat Teodorovici.

Întrebat dacă termenul de 1 decembrie pentru creşterea salariului minim mai este viabil, ministrul Finanţelor a arătat: „Doamna prim-ministru a anunţat foarte clar că e o discuţie la nivel de Guvern cu sindicatele, cu mediul de afaceri. Şi ca şi principiu şi concept este corect ca în timpul jocului regulile să fie schimbate cât mai puţin. Şi invocând mereu acea predictibilitate pe care trebuie să o respectăm, trebuie să arătăm foarte clar mediului de afaceri că suntem un partener serios şi care sprijină această zonă a economiei (…). Un mediu economic puternic este cel care îţi asigură şi distribuirea unei părţi a veniturilor şi către partea mai puţin fericită a populaţiei, adică în zona de pensii şi nu numai.

Au fost discuţiile despre care v-am spus şi cu premierul şi cu colegii de la alte ministere, mai sunt câteva avize şi decizia va fi luată, dar cel mai probabil de la 1 ianuarie..Categoric”, a spus Teodorovici.

La începutul lunii noiembrie, Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență care modifică o serie de acte normative, printre care Codul Muncii – Legea nr. 53/2003, și Legea nr. 279/2005 privind ucenicia la locul de muncă. Modificările aduse Codului Muncii intră în vigoare de la 1 decembrie 2018 și vizează crearea cadrului legal pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată prin raportare la criteriile referitoare la nivelul studiilor și al vechimii în muncă. Guvernul voia, iniţial, să majoreze salariul minim brut la 2.080 de lei, începând cu 1 decembrie 2018, pentru muncitorii necalificați. Acesta înseamnă 1.260 de lei net, cu 100 de lei mai mult decât cel din prezent.

sursa – libertatea.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.