5.1 C
Timișoara
luni 7 aprilie 2025

Creşterea salariului minim, subiect de sondaj. Când decide Guvernul

Creşterea salariului minim poate fi decisă şi în urma unui sondaj! Ministerul Economiei a iniţiat un asemenea demers, adresat „actorilor economici”.

„Ministerul Economiei, Comerţului si Relaţiilor cu Mediul de Afaceri intră, într-un dialog direct cu actorii economici, după consultările, în mod particular, cu organizaţiile reprezentative ale mediului de business și ale IMM-urilor, lansând, public, sondajul cu tema Creșterea salariului minim brut garantat pe economie”, anunţă instituţia.

Interesant mod de abordare! „Considerați că mărirea salariului minim brut pe economie va favoriza interesul persoanelor asistate social să se încadreze în muncă?”, sunt intrebaţi patronii, cărora, din capul locului, li se cere să răspundă dacă au salariaţi plătiţi cu salariul minim brut pe economie.

Sondajul poate fi completat AICI.

Creşterea salariului minim pasionează pe toată lumea, date fiind implicaţiile în plan economic şi politic.

„Sindicatele au propus majorarea la 1.200 lei din 1 ianuarie şi a doua propunere a venit de la patronate, 1.200 lei cu blocarea impozitării pentru un timp normal de lucru de opt ore, la 1.050 lei. Comisia de dialog social analizează variantele”, a precizat ministrul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Ana Costea. „Într-un fel sau altul, Guvernul trebuie să ia o decizie până la sfârşitul acestui an vizavi de situaţia privind salariul minim, indiferent că este vorba de menţinerea salariului minim actual sau de modificarea lui”, este poziţia premierului Dacian Cioloş, după ce preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a pus presiune pe el legat de creşterea salariului minim, o iniţiativă a Executivului Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

O nouă mare fabrică din vestul țării va fi închisă. Peste 700 de angajați își vor pierde locurile de muncă

Grupul american Greenbrier, care din 2017 deține fabrica de vagoane de marfă Astra Rail Industries de la Arad, anunță că încetează operațiunile de producție...

CCIAT începe înscrierile pentru nouă grupă a cursului GRATUIT de MARKETING ON LINE

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș anunță începerea înscrierilor pentru cea de-a doua grupă a cursului GRATUIT de MARKETING ONLINE, derulat în cadrul...

Citește și :