Președintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind majorările salariale din Sănătate și Educație.
„Legea privind aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului 20/2016 privind creșterile salariale în special din domeniul Educației și Sănătății a fost declarată constituțională și, în consecință, legea care permite creșterea salariilor în Educație și Sănătate a fost promulgată de mine astăzi (n.r. — vineri) și va intra în vigoare de la începutul anului viitor”, a declarat Iohannis, la Palatul Cotroceni.