Credincioșii catolici sărbătoresc Învierea Domnului în această noapte-VIDEO

747

Credincioșii catolici celebrează duminică sărbătoarea Învierii Domnului. Papa Francisc va celebra Sfânta Liturghie în Piața Sfântul Petru și apoi, de la balconul central al Bazilicii Vaticane, va rosti Mesajul de Paște și va împărți binecuvântarea Urbi et Orbi („către Cetate și lume”).

Credincioşii catolici și ortodocşi au mai sărbătorit Paştele la o diferenţă atât de mare, de cinci săptămâni, şi în 2013. Doi ani la rând, în 2010 şi 2011, Paştele a fost sărbatorit în aceeaşi zi de toţi creştinii – ortodocşi, catolici, greco-catolici, evanghelici şi reformaţi, dar şi de cei din cultele neoprotestante, scrie News.ro. 

Numele sărbătorii vine de la cuvântul „pesah” al vechilor iudei, care înseamnă „„recere”. Mai întâi, cuvântul a desemnat trecerea sau aducerea lumii de către Dumnezeu dintru nefiinţă întru fiinţă, iar apoi, trecerea poporului israelit, scăpat de la moarte prin sângele mielului pascal, din robia egipteană la libertatea deplină.

În noaptea de sâmbătă, începând cu ora 23.00, are loc celebrarea solemnă a Vigiliei Pascale, care exprimă trecerea de la moarte şi păcat la viaţa nouă în Isus Cristos Înviat.

În Bucureşti, ritualul va începe în faţa Catedralei Sfântul Iosif, prin binecuvântarea focului şi aprinderea Lumânării Pascale – simbol al lui Cristos Înviat, de la care vor fi aprinse apoi lumânările credincioşilor. Credincioşii vor asculta apoi vestirea solemnă a Învierii şi cuvântul lui Dumnezeu care evocă istoria mântuirii, de la creaţie şi până la învierea lui Iisus Hristos.

Tradiţii de sute de ani şi procesiuni, cu mare încărcătură simbolică, au avut loc în toate țările cu o populație de credincioși catolici, inclusiv în România.

Credincioşii catolici din Arad şi din împrejurimi au reconstituit simbolic, la Basilica Maria Radna, Drumului Crucii, o tradiţie care se păstreză încă din Evul Mediu.

Un obicei vechi de aproape două secole s-a păstrat şi în satul Soloneţu Nou, din Suceava. Acolo, tinerii au refăcut o scenă biblică.

De asemenea, și slovacii din Bihor au păstrat întocmai tradiţiile de Paşte – au reconstituit scena răstignirii Mântuitorului. La aceste momente emoționante au participat chiar şi creştinii ortodocşi.

În satele din Mureş, localnicii au o tradiţie aparte. Ei împodobesc un brad asemănător celui de Crăciun. Numai că înlocuiesc globurile cu ouă vopsite.

În Vinerea Mare, la Roma, Papa Francisc şi sute de pelerini catolici au refăcut Drumul crucii.

Piaţa centrală dintr-o localitate germană aflată nu departe de Frankfurt s-a întors în timp cu două mii de ani. Actorii unei trupe de teatru au reconstituit pasajele biblice cu procesul şi crucificarea lui Iisus. Curioşii au înfruntat ploaia şi s-au înghesuit să urmărească procesiunea.

Catolicii devotaţi din Mexic au luat parte la o procesiune mult mai aspră. Bărbaţi îmbrăcaţi în sutane negre au mers prin oraşul Taxco în picoarele goale, cu gleznele prinse în lanţuri, iar alţii s-au autoflagelat, într-un ritual care aminteşte de patimile lui Iisus.

În Bolivia, Vinerea Mare a fost marcată cu totul diferit. Scenele biblice au fost imortalizate în nisipurile deşertului. 250 de artişti au lucrat zi lumină pentru a transpune în sculpturi uriaşe patimile Mântuitorului.

Sursa: DIGI24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.