Craina, după povestea lipsei autorizației tomografului de la Județean: „O încercare de intimidare la adresa mea” VIDEO

249

Nici nu a apucat bine să-și anunțe intenția de a candida la funcția de primar al Timișoarei ca au și apărut unele semne că ar putea să deranjeze cu ideea sa. Ex-managerul Spitalului Județean Timișoara, Marius Craina, este convins că nu este deloc întâmplător că, imediat, a primit o vizită protocolară, dar deloc așteptată, a unei echipe de control de la Minister.

Toată „tărășenia” a pornit de la un computer tomograf achiziționat cu bani mulți, ce face treabă bună de un an de zile în spital. Actualul manager, Raul Pătrașcu, a dat dispoziție de închidere a acestui aparat, pe motiv că nu ar avea toate actele și autorizațiile în regulă. „Povestea cam scârție”, în opinia lui Craina, din moment ce tomograful a fost nou-nouț la achiziționare. Acesta este cumpărat de la firme reputate, care asigură atât mentenanța, cât și autorizațiile necesare.

„Nu cred în coincidențe. Nu cred că acest Corp de Control a venit întâmplător, imediat după anunțarea candidaturii mele la Primăria Timișoara. Pe de o parte, mă face extrem de încrezător. Altfel, dacă nu credeau că am șanse să câștig Primăria Timișoara, nu chemau Corpul de Control. Pentru unul care nu are nicio șansă, nu venea o întreagă echipă de la Ministerul Sănătății, în actuala criză prin care trece România. Cât timp am fost manager, mi-am apărat spitalul, colegii, personalul, am făcut tot ce a fost posibil să respectăm legalitatea. Eu am avut un principiu: când ai o funcție de conducere, trebuie să respecți legea. Niciodată nu am luat o decizie singur, întotdeauna m-am consultat cu specialiștii, astfel încât să respectăm legea. Cred că este o încercare de intimidare, de manipulare a opiniei publice și prin mass-media să încerce să creeze un aspect negativ vizavi de activitatea mea”, spune candidatul din partea PRO România la primăria Timișoara, Marius Craina.

Noul coleg de partid al medicului, deputatul Adrian Pau, crede că a intuit cine se află în spatele acestor „manevre”. În opinia sa, acesta este directorul institutului Oncogen, profesorul Virgil Păunescu. „Dacă Marius Craina îl susținea pe Virgil Păunescu pentru funcția de rector al Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, tomograful nu avea nevoie de autorizație de funcționare și nici nu venea corpul de control. Timpul va demonstra, nu este singura acțiune de acest gen a lui Virgil Păunescu”, a explicat, poziția sa, parlamentarul Adrian Pau.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.