Șoferii care urcă sau coboară de la autostrada A1 au parte de cozi zilnice. Motivul? Trecerea la nivel cu calea ferată din Giarmata. Pe lângă liniile de tren se formează mereu gropi adânci, iar șoferii aproape că opresc pentru a trece peste ele, ceea ce duce la formarea de coloane de mașini în trafic.
Din păcate, aglomerația de pe DJ 691 va mai dura. Lucrările de lărgire a drumului nu au început încă. Deși în martie a fost semnat contractul de finanțare cu UE, haosul va mai continua.
Șantierul ar trebui sa pornească anul acesta, cel târziu în toamnă. Lucrările se vor face pe tronsoane. Primul va fi cel cuprins între nodul rutier cu centura până în sensul de urcare/coborâre de pe autostradă, după Giarmata. Pe tronosnul care tranzitează Dumbrăviţa, lucrările vor fi amânate până când vor putea fi atinși stâlpii liniei de troleibuz.
Contractul are o valoare de 80 de milioane de lei și presupune lărgirea la 4 benzi a accesului spre A1.
sursa foto – InfoTrafic Jud. Timiș/FB