Cosmin Popovici este noul șef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timișoara

1559

Comisarul șef Cosmin Popovici a fost numit astăzi, 20 februarie, în funcția de șef al Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timișoara (bCCO Timișoara).

Decizia de numire în onoranta funcție de chestor a celui mai cunoscut polițist din Arad, din ultimii 20 de ani, fost semnată de conducerea MAI astăzi și intră în vigoare cu data de 20 februarie, 2019.

Cine este Cosmin Popovici

Născut în 19.01.1971 în comuna Săvârșin, județul Arad, din 2008 și până în prezent a ocupat funcția de Șef Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Arad, după ce între 2005 și 2008 a fost numit ca împuternicit pe aceeași funcție, iar în perioada 2003-2005 a activat ca lucrător operativ-ofițer specialist în cadrul I.P.J. Arad-Serviciul de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog – Cordonator Compartimentul Antidrog.

Este încadrat ca lucrător în cadrul Ministerului de Interne de 30 de ani. În perioada 1990-1994, după terminarea școlii de subofțeri, a fost încadrat ca lucrător operativ în cadrul Serviciului de Ordine Publică – Inspectoratul de Poliție Județean Arad – Efectuare cercetare penală. Între 1994 și 2002 a ocupat poziția de lucrător operativ la Biroul Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Arad – Efectuare cercetare penală.

Și-a făcut studiile superioare de pe poziția de polițist operativ în perioada 1995-2000 la Facultatea de Drept licentiat Universitatea „Nicolae Titulescu” din Craiova și le-a continuat la Universitatea de Vest „Vasile Goldiș”  din Arad. Are un  Masterat în „Drept Administrativ și Statutul Funcționarului Public” și este licențiat în „Domeniul Securității și Apărării Naționale – Securitate și bună guvernare” al Colegiului Național de Apărare – Universitatea de Apărare Carol I București – Nivelul în clasificare Internațională.

A mai absolvit (2002-2003) un curs postuniversitar de perfecționare la Facultatea de Științe Economice din cadrul Universității de Vest Timișoara în domeniul „Marketing și Gestiunea Afacerilor” obținând certificat de absolvire pentru următoarele domeniile Management general, Comunicare și Negociere, Leadership, Bazele marketingului Comportamentul consumatorului, Politica de produs, Politica de preț, Politica de distribuție, Politica de promovare, Marketing strategic, Planul de afaceri.

În 2017, i-a fost decernată Diploma de Onoare pentru sprijinul acordat in desfasurarea activitatilor de prevenire a traficului de persoane din Portugalia,Italia si Romania in cadrul proiectului „Combat Organized crime`s Networks and Expand Countries Ties” proiect desfasurat ]n perioada 2013-2016 si finantat de Comisia Europeana.

sursa – criticarad.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.