Coronavirus | 420 de noi cazuri la nivel național. Nici unul în Timiș

91

Grupul de Comunicare Strategică a anunţat vineri alte 420 de cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, numărul total ajungând la 28.166.  Nu a fost raportat niciun caz nou în vestul țării. De asemenea, 21 de persoane au murit în ultimele 24 de ore, bilanţul deceselor ridicându-se la 1.708.

”Până astăzi, 3 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 28.166 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 20.432 au fost externate, dintre care 19.545 de pacienţi vindecaţi şi 887 de pacienţi asimptomatici, externaţi la 10 zile după depistare.

Până astăzi, 1.708 persoane diagnosticate cu infecţie cu COVID-19 au decedat. În intervalul 02.07.2020 (10:00) – 03.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 21 decese (12 bărbaţi şi 9 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Braşov, Buzău, Dâmboviţa, Galaţi, Giurgiu, Maramureş, Mehedinţi, Bucureşti, Prahova, Sibiu şi Tulcea. Dintre acestea, 2 decese au fost întregistrate la categoria de vârstă 50-59 ani, 7 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 8 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 4 decese la persoane de peste 80 de ani. Toate decesele sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi”, transmite Grupul de Comunicare Strategică, precizând că numărul de pacienţi asimptomatici a suferit modificări faţă de ziua anterioară ca urmare a actualizării datelor de către unităţile sanitare, în ultimele 24 de ore.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 420 de noi cazuri de îmbolnăvire.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.