Cornurile și laptele rămase în școli din martie îi așteptă pe elevi la toamnă

116

Elevii nu au mai mers la școală din martie. Cornul și laptele, da. În timpul crizei sanitare nu s-a mai gândit nimeni și la programul plătit din fonduri publice. Iar cutiile de lapte și cornurile au umplut depozitele școlilor.

„La nivelul județului Timiș avem un stoc de aproximativ 600.000 de produse care sunt în termenul deocamdată de garanție, dar în perioada următoare vor expira. Ar putea fi distribuite în mod special în centrele de copii din cadrul direcției protecției copilului”, a declarat, pentru Digi24, Călin Dobra, președintele CJ Timiș.

La rândul său, ministrul Agriculturii spune că anunțat școlile să nu mai ia cornuri și lapte încă de la debutul stării de urgență. Nu le-a spus însă funcționarilor din teritoiu ce să facă cu porțiile deja ajunse în școli.

Prin programul cornul și laptele, lansat în 2002, toți copiii de grădiniță și elevii din școlile primare și gimnaziale au dreptul în fiecare zi la un corn, sau un pachet de biscuiți, și o cutie de lapte sau un iaurt.

sursa – digi24.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.