Copilul de 7 ani, înecat de Crăciun la Aqualand Deva, a murit la Timișoara

1986

Băiețelul de 7 ani care s-a înecat în a doua zi de Crăciun la strandul Aqualand din Deva s-a stins din viață, în ciuda tuturor eforturilor depuse de specialiștii de la Clinica Bega, unde fusese adus după ce medicii de la Spitalul Județean din Timișoara l-au supus mai multor investigații.

Copilul a decedat duminică. Acesta a ajuns în stare foarte gravă la Spitalul Județean Timișoara și, deși medicii de aici au făcut tot ce a fost omenește posibil nu au mai putut salva viața micuțului, potrivit reprezentanților unității sanitare.

Starea copilului nu s-a îmbunătăţit în toată această perioadă, iar faptul că a stat prea mult sub apă, fără oxigen, i-a fost fatal.

Pe 26 decembrie, minorul din judeţul Alba s-a înecat într-unul dintre bazinele complexului Aqualand, din municipiul Deva. A fost scos din apă în stop cardiorespirator, iar până la sosirea Ambulanţei i-au fost făcute manevre de resuscitare, de către angajaţii Aqualand. Cordul copilului a pornit, iar acesta a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean din Deva. Ulterior, medicii de la Secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă au decis transferarea sa la Timişoara. Potrivit medicilor, copilașul suferise leziuni cerebrale, intrând în comă profundă.

Reprezentanţii Aqualand Deva au confirmat faptul că tragedia s-a produs într-un bazin de 1,6 metri. Copilul a intrat în apă împreună cu un adult, iar apoi a fost lăsat nesupravegheat. În ajutorul lui ar fi sărit un salvamar şi o asistentă.

Copilul înecat la Aqualand Deva a fost adus la spital în Timișoara. Starea lui e în continuare gravă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.