Copilașul ucis de mamă, dus la groapă cu excavatorul

932

Copilul de doar trei ani, sugrumat în somn de mamă, a fost, miercuri, condus pe ultimul drum de tatăl lui şi de apropiaţi cu …un excavator, pentru că în comună nu există firmă de servicii funerare.

Durere fără margini, miercuri, în localitatea Unirea din judeţul Dolj, acolo unde a fost înmormântat Pavel. Tatăl acestuia, distrus de durere, abia mai putea să meargă în spatele sicriului în care se afla fiul lui cel mijlociu. Cel mare nu a aflat nici acum ce s-a întâmplat cu fratele lui pentru că tatăl acestuia îi ascunde momentan adevărul şi încearcă să îl protejeze.

Sâmbătă noaptea, o femeie în vârstă de 33 de ani a fost reţinută de procurorii doljeni după ce şi-a ucis copilul în vârstă de trei ani, strângându-l de gât în timp ce acesta dormea. Ea le-a spus anchetatorilor că a recurs la acest gest deoarece a crezut că fiul ei este Diavolul.

Crima înfiorătoare a avut loc în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Unirea. Femeia a mers cu soţul şi cei trei copii în vizită la părinţi, la ţară. Spre seară, s-a dus la culcare cu băieţelul de trei ani şi jumătate, în timp ce soţul său a dormit într-o altă cameră cu băiatul de şase ani şi fetiţa de un an.

În aceeaşi casă se mai aflau părinţii şi fratele ei. Femeia a povestit anchetatorilor că s-a trezit în cursul nopţii şi a crezut că fiul ei, de trei ani, care dormea lângă ea, este Diavolul. După comiterea faptei, ea a mers în camera alăturată unde dormea soţul ei, de profesie jandarm, şi i-a povestit ce s-a întâmplat. Soțul a fost cel care a anunțat autorităţile. Familia mai are doi copii.

Suspecta a fost arestată

Anchetatorii spun că femeia va fi supusă unei expertize psihiatrice. Aceasta urmează să fie efectuată la Bucureşti, de către reprezentanţii Institutului Naţional de Medicină Legală.

“Dumnezeu l-a luat pe Pavel pentru că era plin de viaţă”, le-a spus femeiea anchetatorilor.

Suspecta  lucrează ca asistent social la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului. Ea a fost reţinută pentru 24 de ore, pentru omor.  Tribunalul Dolj a decis, marți, arestarea preventivă a femeii pentru 30 de zile.

sursa – cancan.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.