Patru maşini aflate în coloană au fost implicate într-o tamponare în lanţ pe DN1, între Oşorhei şi Oradea.
Evenimentul rutier s-a produs pe sensul de deplasare spre Oradea, a explicat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul Alina Dinu.
„Conducătorul unei autoutilitare nu a păstrat o distanţă corespunzătoare în timpul deplasării şi a acroşat autovehiculul care se deplasa în faţa lui, care apoi a fost aruncat în cel din faţă. În total, au fost implicate o autoutilitară şi trei autoturisme”, a declarat comisarul Alina Dinu.
În urma evenimentului rutier, un copil de numai 5 ani, aflat într-una din maşinile lovite, a ajuns la spital. Copilul se afla pe bancheta din spate şi a fost proiectat între scaunele din faţă. „Copilul a avut noroc, pentru că maşinile nu au avut viteză mare. Se putea termina cu o tragedie”, spune şeful SMURD Bihor, Hadrian Borcea, făcând referire la numeroasele accidente soldate cu moartea sau rănirea gravă unor copii transportaţi fără scaune speciale ori centură de siguranţă.
Sursa: eBihoreanul