2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Copiii fac ce văd! Voi ce faceți cu viața lor?

Copiii fac ce văd la părinţi, prieteni, colegi, profesori, pe internet sau la televizor. În bine sau în rău, micuţii sunt permanent influenţaţi de cei din jurul lor. Efectele sunt foarte grave dacă exemplele sunt negative.

Prin urmare, IPJ Timiş, Consiliul Judeţean Timiş, cu sprijinul financiar al Asociaţiei Internaţionale a Poliţiştilor Timiş, desfăşoară în şcolile din Timişoara şi din judeţ proiectul intitulat “Copiii fac ce văd”. Scopul este prevenirea violenţei în unităţile de învăţământ, a absenteismului şi a abandonului şcolar, rezultate ale vioelenţei în familie.

În atenţia părinţilor: „Dumneavoastră sunteţi modele pentru copii, indiferent că vreţi sau nu, că sunteţi conştienţi sau nu, indiferent că sunteţi dispuşi sau nu să vă exprimaţi. Cei mici vor copia multe dintre trăsăturile dumneavoastră comportamentale. Fiţi pozitivi în tot ceea ce faceţi”, este mesajul către părinţi.

În atenţia profesorilor: „Actul educativ înseamnă mai mult decât simpla predare a unor cursuri către elevi. Aspectele de ordin comportamental ale acestora necesită adaptarea metodelor şi tehnicilor pedagogice în funcţie de situaţia în care se găseşte fiecare copil. Este necesar ca dascălul să poată identifica din timp situaţiile familiale delicate în care se poate afla un elev şi să acţioneze în consecinţă. Purtarea unor discuţii în particular cu elevul şi cu părinţii pentru a stabili împreună cauzele şi soluţiile la problema identificată şi înştiinţarea psihologului. Educaţi-vă copiii cu dragoste, fiindcă violenţa naşte violenţă”, este mesajul proiectului către părinţi şi profesori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Integrare educațională non-formală prin programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, dedicat cultivării motivației de a învăța

Universitatea de Vest din Timișoara a lansat începând cu anul universitar 2024-2025, programul „Sâmbăta elevilor la UVT”, program care constă în derularea de activități...

Citește și :