Într-o lume tot mai poluată și plină de noxe atât de dăunătoare vieții, orășeanul aleargă ca bezmeticul după un petic de umbră sau după o urmă de verdeață, chiar dacă aceasta este cât batista.
Omul modern începe să aprecieze tot mai mult ce până mai ieri credea că este dreptul său natural. Oaza de verdeață nu mai este un moft, ci chiar necesitatea zilnică a omului stresat.
Dacă în lumea occidentalizată se dau sfaturi de a planta flori sau pomișori chiar și pe balcon, la noi totul este cam pe dos. Se taie cu mare elan orice urmă de natură vie. Pomii, chiar vechi de zeci de ani, sunt reduși la stadiul de simplu stâlp fără nici o creangă, în numele așa zisei ,,toaletări”. Sigur că această manevră nu se face deloc acolo unde ar fi necesar, ci după ureche. Mânuitorii de fierăstrău mecanic nu au habar la ce folosește unealta lor.
În orașul Timișoara au apărut și exemple inverse. Unii pomișori ce nu mai au loc în grădini, parcuri sau alte terenuri virane, au început să se ”refugieze”, care, unde poate.
Copacul din imagini a încercat (dar până când?) să se ascundă. A reușit până acum cu succes! Nimeni nu caută pomii fugari pe acoperișuri. Măcar acolo mai au un pic de liniște…
