Mii de copaci au fost culcaţi la pământ de vântul puternic din timpul furtunii de duminică, la Timişoara. Pompierii militari şi angajaţii primăriei au adunat zeci de metri cubi de masă lemnoasă. Pe lângă oferirea de lemne pentru cazurile sociale, primarului Timişoarei i-a venit o idee năstruşnică în ceea ce priveşte utilizarea lemnului rezultat de la copacii doborâţi.
Potrivit edilului şef, o parte din masa lemnoasă va fi scoasă la licitaţie. Iar banii colectaţi din vânzare vor fi folosiţi pentru a cumpăra puieţi de arbori. Aceştia vor înlocui copacii distruşi de furtună. Robu spune că va cumpăra mai mult de 3.500 de arbori, acesta fiind numărul celor rupţi duminică.