Control la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeş”, după fotografia cu salonul groazei

534

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş s-au autosesizat şi au pornit un control după fotografia apărută pe Facebook, în weekend, cu unul dintre saloanele Secţiei de Pneumologie a Spitalului de Boli Infecţioase ”Victor Babeş”. La prima oră, inspectorii au intrat în spital pentru a vedea care este situaţia reală.

În fotografie se vede clar că pereţii sunt scorojiţi şi chiar sparţi, cearceafurile sunt murdare, mobilierul este ruginit. Managerul unităţii sanitare cunoaşte şi recunoaşte situaţia, dar spune că deşi totul e vechi, este… curăţenie.

Primarul Timişoarei recunoaşte şi el cruda realitate, dar a ţinut să explice şi că o bună parte a spitalului este reabilitată şi că sunt şi condiţii decente în acea unitate.

„Din păcate, acele poze sunt actuale și prezentarea lor este legitimă. Ceea ce este, însă, incorect este că nu se spune că cea mai mare parte a Spitalului are deja altă față (…). Conducerea spitalului mi-a explicat că a fost nevoită să cazeze bolnavi în acele saloane groaznice – acesta este termenul pe care-l consider potrivit realității!-, neavând alternativă (saloanele în discuție sunt deja intrate în reabilitare, le-au fost schimbate ușile și geamurile și răzuiți pereții în vederea zugrăvirii”, a scris Robu pe Facebook.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.