Controale şi măsuri suplimentare din cauza caniculei, în Timiş!

209
canicula

Canicula a pus stăpânire pe Banat! Dacă săptămâna a început cu 37 de grade Celsius, ziua de marţi va aduce chiar şi 39 de grade Celsius în termometre. Iar aceste temperaturi sunt măsurate la umbră, ceea ce înseamnă că la soare vom resimţi temperaturi de peste 40 de grade Celsius.

Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă, reunit luni, la Prefectura Timiş, a dispus autorităţilor locale să ia toate măsurile pentru ca „persoanele singure, nedeplasabile, aflate în evidențe, să fie vizitate și să li se ofere apă rece și ajutor”.

Inspectoratul Teritorial de Muncă va face controale pentru a se asigura că se respectă legislația în vigoare privind protecția angajaților. Angajatorii trebuie să ştie că sunt obligaţi să ofere apă angajaţilor, să le modifice programul în aşa fel încât cei care fac teren sau muncesc pe teren să nu stea în soare la orele de vârf, iar celor care lucrează în interior să li se ofere condiţii optime de aerisire.

„În ceea privește furnizarea apei potabile, ar putea apărea probleme doar în localitățile în care apa se asigura din foraje, motiv pentru care Aquatim a cerut ca în aceste localități să se folosească apa rațional și să nu se mai ude grădinile seara. Totodată, s-a cerut ca Enel să aibă pregătite echipe de intervenție, în cazul unor furtuni”, transmite Prefectura Timiş.

De miercuri se mai răceşte, dar revine instabilitatea atmosferică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.