3 C
Timișoara
luni 25 noiembrie 2024

Contre dure între primarul Dominic Fritz și subprefectul de Timiș, Sorin Ionescu

Punerea în circulaţie a noilor autobuze electrice din Timişoara a devenit subiect de dispută politică între Prefectură şi Primărie, relatează Agenția de presă Rador.Subprefectul judeţului Timiş, Sorin Ionescu, a lansat ideea accesului în mod gratuit la noile autobuze ca un demers de încurjare a folosirii transportului în comun în detrimentul maşinilor personale.

La rândul său, primarul USR al Timişoarei, Dominic Fritz, se declară împotriva acestei iniţiative, ivocând costurile financiare ridicate.

“Domnul Ionescu vine dintr-un partid social democrat și poate nu înțelege cum funcționează o economie. Nu există gratuit, cineva trebuie să plătească șoferul, cineva trebuie să plătească mentenanța, cineva trebuie să plătească autobuzul, curentul electric cu care încărcăm autobuzul. Și avem doar două posibilități. Ori plătim aceste costuri din taxele și impozitele plătite de timișoreni, ori plătim într-o parte din taxe și impozite și într-o altă parte cu vânzarea biletelor pentru cei care chiar folosesc aceste mijloace de transport în comun. Că sunt unii care ar vrea cumva să împartă aceste costuri la toți timișorenii, inclusiv la cei care nu folosesc transportul în comun, e cumva dreptul lor să ceară. Eu nu cred că principiul gratuității în general, în societate, ne face bine. De obicei, acolo unde ceva e gratuit, nu respecți. Noi subvenționăm puternic transportul în comun, costul real e mult mai mare”, spune Dominic Fritz.

Primele autobuze electrice au venit la Timişoara încă de la finele anului trecut, iar în prezent se află în probe. Cele 44 de autobuze electrice achiziţionate de Primăria Timişoara conţin podea integral coborâtă şi pot oferi facilităţi inclusiv pentru persoanele cu dizabilităţi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

AUR a ratat ținta la prezidențiale

Nici la sediul Alianței pentru Unirea Românilor situația de la orele serii nu era prea strălucită. Ba se poate spune chiar că tristețea era...

FOTO | Cât de sumbru poate deveni viitorul României? Iată primele rezultate ale alegerilor

Rezultate parțiale alegeri prezidențiale primul tur, 25 noiembrie ORA 00:35 Spre nedumerirea multor români, un candidat neașteptat pare că se află pe primul loc la...

Citește și :