4.1 C
Timișoara
joi 18 decembrie 2025

Contractul privind descărcarea de pe autostradă de la Sânandrei ar putea fi reziliat, progresul este de doar 2% în ultimele trei luni | VIDEO

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că, deşi nu îşi doreşte, este pregătit de rezilierea contractului pentru cea de-a treia descărcare de pe autostrada A1, prin localitatea Sânandrei, unde constructorul a înregistrat progrese pe şantier de doar 2% în ultimele trei luni.

Pe descărcarea de la Sânandrei, le transmit domnilor (antreprenori străini, n.r.) că un progres de 2% în trei luni nu accept şi le reamintesc ce au păţit cei de la Tirrena Scavi (constructorul de la Centura Sud a municipiului Timişoara, căruia i-a fost reziliat contractul, din motive similare, n.r.). Din câte ştiu, Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara a înaintat deja documentele pentru certificat negativ. Aviz amatorilor! Nu e treaba mea sa reziliez proiecte, dar nici să fim luaţi de fraieri şi să găsim tot felul de scuze care, unele, sunt inventate. Atrag atenţia, public, că progresul de 2% în trei luni nu este acceptabil. Vom vedea ce se întâmplă în aprilie, început de mai, care este finalitatea„, a afirmat Sorin Grindeanu, într-o conferinţă de presă.

Conform contractului, antreprenorul general Todini Costruzioni Generali S.p.A. trebuie să termine anul asta descărcarea de la autostradă, dar stadiul este de circa 20%, iar antreprenorul executant are deja două certificate negative emise de CNAIR, astfel că la a treia „bilă neagră” va fi reziliat contractul şi va fi reluată licitaţia pentru a se finaliza lucrarea, potrivit ministrului Transporturilor.

Valoarea contractului executării acestei lucrări este de 189,5 milioane de lei fără TVA, iar câştigătoare a fost o firmă italiană, singura care a depus oferta în anul 2020, cu o durată de finalizare a proiectului de 24 de luni.

 

Alte subiecte :

Program special de sărbători în Iulius Town: Cinema City, deschis în Ajun și în prima zi din an

De sărbători, fiecare dintre noi își petrece timpul cu cei dragi și se bucură de momentele magice petrecute în familie. Iulius Town Timișoara...

Cine au fost criminalii lui Ceaușescu în represiunea sângeroasă împotriva Timișoarei

Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a publicat miercuri o pagină de document din Arhiva Securității care aduce o nouă dovadă directă privind...

Citește și :