2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Contractul pentru tramvaie noi a fost semnat

Timișoara va beneficia de tramvaie noi. Primăria orașului și reprezentanții ADR Vest au semnat, mai, un prim contract de finanțare pentru 7 garnituri noi. Acestea vor veni din Turcia, potrivit rezultatului licitației care s-a încheiat în curând. Contractul semnat cu ADR are o valoare de peste 96 de milioane de lei, din care 80 de milioane de lei reprezintă finanțarea nerambursabilă oferită de UE. Un tramvai nou are, potrivit documentației tehnice. O capacitate de 170 de călători. Un beneficiu la noile garnituri este că funcționează și pe baterii. Autonomia lor este de 20 de kilometri. Așadar, dacă există probleme de alimentare cu energie electrică, tramvaiul poate să își continue cursa preț de 20 de kilometri. Primele 7 garnituri vor fi introduse liniile 1 și 6B. Mijloacele de transport în comun vor fi dotate cu aer condiționat, sistem de supraveghere video, sistem audio și video și vor fi „prietenoase” cu persoanele cu mobilitate redusă. Proiectul trebuie implementat în 49 de luni. Însă, primul tramvai ar putea ajunge în orașul de pe Bega într-un an și jumătate.

1 COMENTARIU

  1. „Așadar, dacă există probleme de alimentare cu energie electrică, tramvaiul poate să își continue cursa preț de 20 de kilometri. „… GRESIT… in caz de pana de curent poate sa-si continue calatoria pana la primul tramvai clasic (ca sa nu zic vechi), „Armonia” sau ce-o fi el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Ninsori abundente și vânt puternic de Crăciun în Timiș

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza vremii pentru intervalul cuprins între 23 decembrie ora 20.00 până în 25 decembrie ora 10.00, atât...

Cât ar putea plăti locuitorii Timișoarei pentru taxe și impozite începând cu 2025? Acordul comun va fi supus la vot astăzi

Consiliul Local se va întruni luni, 23 decembrie, de la ora 17:00 pentru a supune la vot planul final referitor la taxele și impozitele...

Citește și :