Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație
„SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au declanșat la începutul acestei săptămâni un referendum pentru stabilirea umătoarelor acțiuni de protest față de
nerespectarea Legii-cadru nr. 153/2017.
„În funcție de rezultatele referendumului (prin care membrii de sindicat vor decide
modalitatea de acțiune), precum și de discuțiile pe care le vom avea cu Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă (dacă întâlnirea va avea loc, așa cum ne-a promis domnul Marian Neacșu, secretar general al Guvernului), vom decide formele de protest de la începutul anului viitor.
Reamintim, pe această cale, că personalul didactic trebuia să beneficieze de salariile
prevăzute de Legea-cadru nr. 153/2017 începând cu luna septembrie 2020. Însă, Guvernele României au decis prorogarea acordării tranșelor de majorări salariale cuvenite de la 1 septembrie 2020, astfel încât, în prezent, personalul didactic se află în situația în care nu a mai beneficiat de nicio majorare salarială din luna ianuarie 2020 – dată la care i s-a acordat cea dea doua tranşă de 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de lege pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2018, iar din ianuarie 2020 și până în prezent, inflația a ajuns la aproximativ 11%! Subliniem că majorarea salarială pe care Guvernul este dispus să o acorde în anul 2022 ar fi de aproximativ 65 de lei, ceea ce este umilitor!
De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că peste 30.000 de salariați din categoria
personalului nedidactic din învățământ beneficiază de salariul minim brut pe țară garantat în plată, deși, de la data declarării pandemiei COVID-19, acești salariați au desfășurat și alte tipuri de activități ce nu au legătură cu cele specifice postului deținut. În același timp, personalul din învățământ este singura categorie de bugetari care nu beneficiază de sporuri pentru condiții de muncă, deoarece în ultimii ani politica guvernamentală în domeniul salarizării a fost aceea a plafonării cuantumului sporurilor la nivelul anterior intrării în vigoare a Legii nr. 153/2017”, se arată într-un comunicat semnat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.