1.2 C
Timișoara
miercuri 27 noiembrie 2024

Continuă modernizarea rețelelor de apă și canalizare

În Timișoara, continuă lucrările de modernizare a rețelelor de apă și canalizare. Astfel, la solicitarea Aquatim, Comisia de Circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a aprobat, în perioada 07.02.2024 – 29.02.2024, restricționarea traficului rutier pe strada Nicu Filipescu, tronsonul cuprins între strada Dr. Alexandru Martha – bulevardul Take Ionescu.

Restricționarea în cauză vine în vederea executării lucrărilor de reabilitare a rețelei de alimentare cu apă și canalizare Timișoara Nord LOT 2.
Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Timiș, este parte din Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM). Obiectivul general al proiectului îl constituie dezvoltarea unor sisteme durabile de alimentare cu apă și apă uzată, prin investiții pentru lucrări de infrastructură de mediu. În Timișoara, proiectul presupune lucrări de extindere și reabilitare ale rețelelor de apă și canalizare, dar și realizarea unui sistem de valorificare a nămolului de la Stația de epurare, precum și lucrări de modernizare ale Stației de Tratare a Apei Bega.
Lucrarea din zona Take Ionescu, face parte din contractul de lucrări CL12 – Execuție rețele de apă și canalizare Timișoara Nord – Lot 2, parte a proiectului mai sus menționat. Progresul pe acest contract este de 87%. Pentru realizarea acestei lucrări, s-a întrerupt furnizarea apei pe Bulevardul Take Ionescu, București, Teodor Mihaly, Titan, Tapia și la Școala Gimnazială Nr. 16 și Inspectoratul de Poliție Județean Timiș.

Finanțarea este asigurată în proporție de 75,35% de Uniunea Europeană, 16,88% de la bugetul de Stat, 6% co-finanțare Aquatim și 1,77% de la bugetul local. Finanțarea de la bugetul local se ridică la 4,3 milioane euro.

Alte subiecte :

Echipa Bolojan pentru PNL în alegerile parlamentare din 1 decembrie

Partidul Național Liberal are o nouă echipă la vârf. Alături de mine, Ilie Bolojan, se află primarul Clujului, Emil Boc, președintele Consiliului Județean Brașov,...

Istoria nu se va repeta la 35 de ani!

A început delirul media! De ce? Abonamentul marilor trusturi de presă la banii publici se va încheia! Ceea ce se întâmplă zilele acestea, atacul vehement...

Noi proiecte derulate de CCIAT

Citește și :