Continuă accidentele grave pe DN6. Impcat violent între două TIR-uri

216

Un nou accident a avut loc în această dimineață pe DN 6, între Orșova și Caransebeș, în afara localității Plugova. Două autocamioane au fost implicate, iar în urma impactului, șoferul unuia dintre tiruri a rămas încarcerat.

La locul accidentului au intervenit pompierii militari de la Punctul de Lucru Băile Herculane și de la Detașamentul Caransebeș cu o autospecială pentru stins incendii și una de descarcerare. De asemenea, Serviciul Județean de Ambulanță Caraș-Severin a alocat un echipaj medical. „Șoferul unuia dintre TIR-uri a fost extras de către echipajul de descarcerare al Inspectoratului pentur Situații de Urgență și predat echipajului de ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale și pentru a fi transport la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș”, informează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Semenic”, Anca Balint.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin, accidentul s-a produs ca urmare a faptului că un autotren condus de un bărbat de 52 de ani, care circula din direcția Caransebeș-Orșova, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un alt ansamblu de vehicule, condus de un cetățean turc.

„În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală a cetățeanului turc, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri și investigații medicale. Șoferul de 52 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat fiind 0. În acest moment, traficul rutier în zonă se desfășoară dirijat, pe un sens de circulație. Polițiștii continuă cercetările în acest caz, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.”, informează Alina Boeru, purtătorul de cuvânt al IPJ.

sursa – resita.ro

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.