Contestații la licitația celui mai scump proiect de infrastructură feroviară din vestul țării

92

Cel mai scump proiect de infrastructură feroriavă din vestul țării din ultimii 30 de ani s-a împotmolit la licitație. Asta pentru că au fost depuse contestații. Astfel, 3 firme au contestat licitația pentru ”Modernizarea liniei feroviare Caransebeș-Timișoara-Arad, din care 35,86 kilometri în județul Timiş; – Lot 3 Timișoara Est – Ronaţ Triaj (13,86 kilometri în județul Timiş); – Lot 4 Ronaţ Triaj – Orţişoara – Arad şi Aradul Nou – Glogovăţ (22 kilometri în județul Timiş)”.

Firmele sunt Arcada Company SA, din Galați, Siemens Mobility SRL și FCC Construccion SA, acestea două cu sedii în străinătate. Compania românească este nemulțumită de condițiile de participare la licitație. Se cere ca ofertantul să demonstreze că a avut lucrări similar în ultimii 3 ani, ceea ce scoate din joc firmele românești, pentru că în țara noastră nu au avut loc lucrări așa de ample. Companiile din străinătate se plâng că toate riscurile le sunt trecute în spate. Mai exact, ele ar trebui să fie trase la răspundere pentru orice greșeală din proiect, chiar și pentru întârzieri din cauza vremii.

Condițiile de participare le-am prezentat într-un articol anterior și le puteți citi aici. Valoarea pentru care se luptă firmele este una impresionantă – 3,9 miliarde de lei. Bani ar fi, prin programul POIM – Programul Operațional Infrastructură Mare. Un calcul simplu arată că modernizarea unui singur kilometru de cale ferată va costa 12,5 milioane de euro.

Potrivit documentelor care însoțesc licitația, durata contractului este de 102 luni, unde este inclus și perioada de garanție. Proiectarea are alocată o perioadă de 6 luni, iar lucrările ar dura 36 de luni (3 ani). Lucrarea va avea o garanție de 60 de luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.