Containere verzi, tip clopot, amplasate în Timiș pentru colectarea sticlei

990

Odată cu implementarea noului Sistem Integrat de Management al Deșeurilor (SIMD), în toate orașele și comunele din județ au fost amplasate containere speciale tip clopot cu o capacitate de 1100 de litri destinate colectării sticlei. Cetățenii vor putea depune în aceste clopote verzi borcane, sticle de băuturi alcoolice și sticle de băuturi răcoritoare.

Nu este permisă, în schimb, depozitarea altor deșeuri din sticlă, precum geamuri, oglinzi sau becuri. De asemenea, reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri Timiș (ADID Timiș) fac un apel către toți cetățenii să nu depoziteze în jurul acestor containere saci care conțin alte tipuri de deșeuri și să nu creeze astfel rampe clandestine. Nerespectarea acestor reguli va fi sancționată de Poliția Locală cu amenzi.

Cetățenii sunt rugați ca înainte de a depune deșeurile din sticlă în clopotele verzi să le clătească și să le curețe de resturile alimentare. Totodată, este necesar să fie îndepărtate capacele din plastic sau din metal și este recomandabil ca sticlele să nu fie sparte, cioburile fiind apoi mult mai greu de manevrat de către operator.

În municipiul Timișoara au fost instalate 453 de containere pentru colectarea sticlei, iar în orașul Lugoj au fost amplasate 51 de astfel de containere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.