4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Constructorul lotului 3 Lugoj – Deva reacționează: CNAIR are datorii uriașe și a reziliat contractul abuziv

Scandalul rezilierii contractului dintre stat și constructorul lotului 3 din tronsonul de autostradă Lugoj – Deva este departe de final. După ce ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declat că a găsit zeci de probleme pe segmentul de șosea rapidă (cedări de terasament, de taluz, fisuri și crăpături) și a reziliat conttractul, reperzentanții firmei de construcții vin și ei cu o reacție.

Aceștia susțin că modul de reziliere a contractului a fost unul abuziv și că vor sesiza organismele europene pentru a rezolva situația. O altă problemă, spune antreprenorul, este că CNAIR are să îi achite aproape 100 de milioane de lei pentru lucrările efectuate și pe care compania a refuzat să îi plătească.

Redăm comunicatul integral al asocierii de firme:

„Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva este finalizat și așteaptă recepția pentru a fi dat în folosință. Ministrul Cuc a reziliat însă contractul într-un mod absolut abuziv! Piedicile înregistrate de Asociere pe parcursul derulării proiectului cât și rezilierea contractului în momentul în care construirea lotului 3 a fost finalizată ridică mari semne de întrebare despre integritatea și buna credință a autorităților statului, care intenționat au adus întârzieri în desfășurarea lucrărilor. Asocierea a anunțat pe 12 august că lucrările aferente proiectului au fost finalizate și că nu există impedimente de ordin tehnic sau contractual pentru ca CNAIR să nu efectueze recepția proiectului și punerea sa în funcțiune. Finisajele actuale sunt în afara corpului autostrăzii și se pot executa fără a încurca traficul, ceea ce înseamnă că nu împiedică recepția lucrării. De asemenea, Asocierea consideră o imprudență deschiderea unilaterală, în data de 13 august, de către CNAIR a traficului la Nodul Ilia, existând pericolul unui risc pentru utilizatori și nu își asumă nicio responsabilitate cu privire la această situație, având în vedere că recepția s-a realizat fără o coordonare corespunzătoare între Părți. Totodată, Asocierea subliniază că a depus mari eforturi pentru finalizarea lucrărilor, luând în considerare nu doar lipsa plăților pentru lucrările efectuate și certificate pentru plată, ci și nerespectarea de către CNAIR a deciziilor Comisiei de Adjudecare a Disputelor, derivate din pretențiile Asocierii de la începerea lucrărilor, care sunt obligatorii. În prezent, CNAIR are o datorie de 99,216 milioane lei față de Asociere, derivată în principal din revendicări estimate de Comisia de Adjudecare a Disputelor și lucrări certificate și aprobate de Inginer, care, însă, nu au fost autorizate de CNAIR. Din cele 99,216 milioane de lei suma de 15, 5 milioane de lei fără TVA este aferentă Ecoductului 1 neplătit de CNAIR încă din anul 2016. Având în vedere blocarea recepției și predarea lotului 3 al autostrăzii Lugoj-Deva, Asocierea trebuie sa informeze organizațiile europene competente despre această situație, astfel încât să ia măsurile considerate oportune”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Citește și :