Întâlnirea a avut loc în contextul publicării în dezbatere publică a noilor proiecte de legi ale Educației, care prevăd o serie de modificări ale cadrului legislativ actual, care pot provoca o amnistiere a plagiatorilor de doctorate. După cum EduPedu.ro a semnalat ieri, niciunul dintre cei 25 de rectori prezenți nu a ridicat problemele plagiatului, desființării instituției care analizează și dă verdict pe plagiate, a renunțării voluntare la titlul de doctor sau a acordării titlului de doctor de către universități, potrivit surselor Edupedu.ro.
Din propunerile consorțiului: Contract individual de muncă pe perioadă determinată pentru angajații cu vârsta peste 65 de ani
Prelungirea automată, la cerere, a statutului de titular între 65 și 70 de ani care rezultă din actuala formă a Art. 218 (2) afectează grav principiul autonomiei universitare dar și principiul echității între categoriile de pensionari, reglementând printr-o lege a educației privilegii și condiții excepționale de pensionare specifice unei legi a pensiilor.
Ca soluție, reprezentanții universităților cer ca la 65 de ani, la ieșirea la pensie, să se poată încheia un contract individual de muncă pe perioadă determinată, iar cadrele didactice pensionate, care nu au calitatea de titular, să poată fi plătite și în regim de plată cu ora.
Alte probleme semnalate, potrivit poziției anunțate, sunt finanțarea pe baza numărului de studenți și finanțarea cercetării și a internaționalizării.
În prezent, deși includ 43% dintre studenții din România, universitățile din Consorțiul Universitaria primesc doar 34% din finanțare alocată de Ministerul Educației. Pentru încurajarea performanței la nivel național și internațional prin sistemul de finanțare și pentru o justă finanțare a tuturor domeniilor și tipurilor de universități, propunem: La art. 114, finanțarea suplimentară să reprezinte minim 35% (nu 33%) din întreaga finanțare instituțională, nu numai din cea de bază. Așa cum apare acum, Consorțiul va avea numai 23,92% din finanțarea totală, adică mai puțin ca în prezent, transmit reprezentanții.
În ceea ce privește finanțarea cercetării și internaționalizării:
Solicităm introducerea la Capitolul XII a unui articol distinct care să stipuleze angajamentul ferm de finanțare publică a cercetării fundamentale în universități (pe modelul programelor nucleu) cu precizarea procentului din PIB alocat cercetării și procentului din PIB alocat de la bugetul de stat activității de cercetare în universități (alta decât granturile de cercetare alocate pe bază de competiție). Un angajament privind elaborarea unei legi/metodologii distincte împreună cu Ministerul Cercetării ar fi binevenit.
Solicităm gruparea referirilor la internaționalizare din proiectul de lege într-un Capitol distinct, XIII bis dedicat internaționalizării învățământului superior în care să se menționeze acest obiectiv și angajamentul Ministerului Educației de a finanța public internaționalizarea, se mai arată în comunicat.
Discrepanțe între declarații. Sorin Cîmpeanu spune că proiectul de lege este susținut “fără excepție” de universitari, pe când Consorțiul Universitaria subliniază că susține proiectul “România Educată” și nu actualul proiect de lege
“Fără excepție, reprezentanții consorțiilor universitare românești și-au declarat susținerea și aprecierea pentru proiectul Legii învățământului superior”, potrivit unei declarații de presă semnate de ministrul Educației Sorin Cîmpeanu, după cum a scris EduPedu.ro în această dimineață. Oficialul a făcut un rezumat al reuniunii rectorilor cu premierul Nicolae Ciucă, acuzat de plagiat în teza de doctorat, care a blocat analiza lucrării de către CNADTCU, în instanță. Niciunul dintre cei 25 de rectori prezenți nu a ridicat problemele plagiatului, desființării instituției care analizează și dă verdict pe plagiate, a renunțării voluntare la titlul de doctor sau a acordării titlului de doctor de către universități, potrivit surselor Edupedu.ro.
Dar în comunicatul de presă al Consorțiului Universitaria este invocat sprijinul doar pentru proiectul “România Educată”, și nu pentru textul proiectului de lege a învățământului superior
În cadrul întâlnirii, prof. univ. dr. Marian Preda, Rectorul Universității din București și Președintele în exercițiu al Consorțiului Universitaria, a exprimat, în numele forului, sprijinul față de proiectul România Educată și dorința de adoptare a unei Legi a Învățământului Superior care să asigure o implementare eficientă, echitabilă și sustenabilă a acestui proiect elaborat în spiritul promovării interesului național, scrie în comunicat.
Consorțiul Universitaria cuprinde următoarele instituții: Academia de Studii Economice din București, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din Craiova, Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Ovidius” din Constanța.
Comunicatul integral, în format .pdf:
Comunicat-de-presă-Poziție-Consorțiul-Universitaria-LENDownload
Amintim că cele două proiecte de legi pentru învățământul preuniversitar și superior au fost lansate în dezbatere publică din 13 iulie până în data de 24 august 2022. Acestea pot fi ajustate, în funcție de propuneri, aprobate în Guvern și trimise în Parlament pentru a parcurge procesul legislativ. Celelalte modificări importante despre sistemul de Educație pot fi citite pe EduPedu.ro la această secțiune.