Consiliul Județean Timiș își ia mâna de pe centura Timișoarei

334

Centura de ocolire pe partea de sud a Timișoarei nu este treaba lor. La această concluzie au ajuns, la final de mandate, aleșii județeni din Timiș. După ce conducerea CJT a tot promis implicare pentru realizarea acestui obiectiv, acum a recunoscut că nu este treaba ei.

„Trebuie să vă spun că nu avem nicio treabă cu centurile care sunt în zona drumurilor naţionale. Da, suntem neglijaţi pe zona drumurilor naţionale, dovadă este centura sud, centura pentru Lugoj, centura pentru Sânmihai – Dudeşti care probabil va fi mai repede finalizată prin contribuţia noastră”, a tranşat problema Titu Bojin.

Situaţia este foarte gravă, spun autorităţile din Timişoara. Zgomot, praf, asfalt distrus şi trafic infernal. Acestea sunt consecinţele nerealizării centurii ocolitoare a Timişoarei pe partea de sud.

De exemplu, Calea Dorobanţilor din Timişoara a fost reabilitată în 2014 cu 600.000 de lei din bugetul local al oraşului de pe Bega. Însă ea nu a fost proiectată să suporte traficul greu, aşa că asfaltul este deja crăpat. Asta pentru că pe aici trec toate TIR-urile care intră în Timişoara pe Calea Lugojului sau care coboară de pe autostradă. Aceeaşi situaţie o întâlnim şi pe bulevardul Liviu Rebreanu, plin de gropi şi denivelări, care preia maşinile de mare tonaj care intră în oraş pe partea de sud.

În aceste condiţii, primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a ameninţat încă de acum 2 ani că va organiza un mare protest de stradă pentru a-i forţa pe guvernanţi să investească în construirea centurii pe partea de sud.

Potrivit Masterplanului de transport al României, unde a fost inclusă şi centura Timişoarei, construirea a 25,4 kilometri de centură ar costa 20 de milioane de euro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.