2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Consiliul Județean alocă noi sume pentru secțiile de urologie și transplant renal

CJ Timiș investește încă 3.5 milioane lei în Spitalul Județean. Totalul investițiilor în unitatea sanitară urcă la 24,5 milioane lei.
O nouă finanțare importantă pentru Spitalul Județean a fost aprobată ieri, în urma unei rectificări bugetare, de către CJ Timiș. Astfel, totalul sumelor alocate de Consiliul Județean pentru investiții în unitatea sanitară se ridică, în 2020, la peste 24 de milioane lei, un record față de anii anteriori, adăugând aici și banii alocați unității sanitare în lupta împotriva noului coronavirus.

Cea mai mare sumă, 2 milioane lei, merge către reamenajarea secției de urologie și ATI transplant renal. De asemenea, 220.000 de lei sunt destinați amenajării unui compartiment oncologie în cadrul Spitalului.
„Ultimii patru ani au fost extrem de benefici pentru Spitalul Județean. Am asigurat fonduri importante pentru modernizarea acestuia. Suntem conștienți de faptul că unitatea sanitară este de o importanță strategică pentru întreaga regiune. Avem astfel o responsabilitate majoră atât pentru timișeni, cât și pentru județele vecine, investind practic în cea mai mare și dezvoltată unitate spitalicească din vestul României”, spune președintele CJ Timiș, Călin Dobra.

În plus, Consiliul Județean a alocat 1.000.000 de lei pentru reparații capitale la automatizarea instalației HVAC a blocului operator de la Casa Austria, la liftul de transport materiale infecțioase de la Ortopedie și la un lift de transport materiale. De asemenea, se investește o sumă de 50.000 lei în reabilitarea centralei termice a unității sanitare, în primă fază pentru serviciile de proiectare. Pe lista de investiții se numără și extinderea sistemului de supraveghere video și sistem de detecție fum.

Aproape 200.000 lei vor fi folosiți pentru achiziționarea a opt containere necesare pentru derularea activității medicale a Unității de Primiri Urgențe, în momentul în care clădirea actuală va intra în modernizare, extindere și dotare, o altă investiție importantă a Consiliului Județean, pe fonduri europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Citește și :