2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Conferințele regionale ”Soluții de finanțare și garantare a proiectelor de investiții pentru întreprinderi mici și mijlocii” – Timișoara, 3 mai 2018

Revista REPORTER ECONOMIC în parteneriat cu Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM) și Banca Transilvania organizează în data de 3 mai 2018, începând cu ora 10.00, în Sala BEGA a Centrului Regional de Afaceri (CRAFT) al CCIA Timiș din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22, conferința regională: ”SOLUȚII DE FINANȚARE ȘI GARANTARE A PROIECTELOR DE INVESTIȚTII PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII”.

Evenimentul își propune să prezinte o serie de platforme de finanțare pentru firmele românești și modul de accesare a acestora, sursele de finanțare ale acestui moment, oportunitatea garantării investițiilor în business, bani guvernamentali și fonduri europene pentru finanțarea companiilor.

Programul START-UP NATION 2018 – Antreprenorii vor putea obține și în cursul anului 2018 fonduri nerambursabile prin intermediul programului Start-up Nation pentru înființarea unor afaceri mici și medii.
Vor fi eligibile pentru a primi un sprijin maxim de 200.000 de lei societățile din spațiul rural sau urban, înființate după data de 31.01.2018, având domenii de activitate precum producție de bunuri, IT, industrii creative sau servicii.

Programul IMM INVEST ROMÂNIA – Un proiect de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii, elementul de noutate față de programele anterioare constând în acordarea de facilități de garantare în cuantum de 80% pentru credite de investiții pentru realizarea de proiecte de dezvoltare sau înființare de centre de agrement. Adresabilitatea programului este extinsă pentru beneficiarii eligibili, IMM-urile putând opta pentru credite garantate în proporție de 50% pentru capital de lucru și / sau realizarea de investiții până la valoarea maximă cumulată de 10 milioane de lei.

Principalele TEME DE DISCUȚIE se vor axa pe următoarele subiecte:
• Programe guvernamentale de sprijinire a IMM-urilor (ajutoare de minimis, fonduri europene etc.);
• Accesarea programelor START-UP NATION 2018, IMM INVEST ROMÂNIA;
• Instrumente de garantare și contragarantare pentru finanțarea firmelor;
• Caracteristicile produselor de creditare, garantare şi contragarantare;
• Rolul băncilor în dezvoltarea mediului de afaceri. Produse și soluții inovative;
• Modele de succes în antreprenoriat (reprezentanți ai IMM-urilor care au reușit aplicând Programul Start Up Nation 2017);
• Piața de consultanță juridică și fiscală dedicată dezvoltării companiilor de orice fel;
• Consultanță pentru accesarea fondurilor europene.

***

Informații suplimentare la tel. 0720/882855, e-mail: director@reportereconomic.ro, dl.
Stere CREȚU – Redactor șef Revista Reporter Economic.

PROGRAM

CONFERINȚELE REGIONALE
”SOLUȚII DE FINANȚARE ȘI GARANTARE A PROIECTELOR DE INVESTIȚII
PENTRU ÎNTREPRINDERI MICI ȘI MIJLOCII”
Timișoara, 3 mai 2018

10.00 – 11.00 Conferință de presă / Sala Dunărea, et. I
 Alexandru PETRESCU, Director General FNGCIMM SA IFN
 Adrian PĂSCUȚĂ, Director OTIMMC Timișoara
 Dorin PREDESCU, Șef Serviciu IMM, Banca Transilvania
 Gheorghe LĂPĂDAT, Director General Adjunct FNGCIMM SA IFN
 Florica CHIRIȚĂ, Președinte Executiv CCIA Timiș
_________________________________________________________________________

10.30 – 11.00 Înregistrarea participanților
Welcome coffee

11.00 – 13.30 Sesiune Q&A

Moderator: Stere CREȚU – Redactor șef REPORTER ECONOMIC

11.00 – 11.30 Programul Start-Up Nation 2017 și perspectiva Start-Up Nation 2018
Alexandru PETRESCU, Director General, FNGCIMM SA IFN

11.30 – 11.40 Best practice antreprenor Programul Start Up Nation 2017

11.40 – 12.00 Concluzii Start-Up Nation 2017 la final și sfaturi utile pentru aplicanții
Start Up Nation 2018
Adrian PĂSCUȚĂ, Director OTIMMC Timișoara

12.00 – 12.00 Best practice antreprenor Programul Start Up Nation 2017

12.00 – 12.15 Instrumente de finanțare în cadrul Programului START-UP NATION 2018
Dorin PREDESCU, Șef Serviciu IMM, Banca Transilvania

12.15 – 12.25 Best practice antreprenor Programul Start Up Nation 2017

12.25 – 12.40 Finanțările prin AFIR
Iulian BUCĂTARU, Director General Adjunct CRFIR 5 Vest

12.40 – 12.50 Best practice aplicant primărie / beneficiar privat în cadrul PNDR

12.50 – 13.10 Programul G.E.R.- Garantarea Economiei Rurale inițiat de FNGCIMM SA
IFN
Gheorghe LĂPĂDAT, Director General Adj. FNGCIMM SA IFN

13.10 – 13.20 Soluții propuse de CCIA Timiș cu privire la programele pentru IMM-uri
Florica CHIRIȚĂ, Președinte Executiv CCIAT

13.20 – 13.30 Concluzii

(P)

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Cât câștigă un muncitor necalificat care se angajează la multinaționalele din Timișoara?

Mesajul unui tânăr enervat că în Timișoara o companie multinațională angajează muncitori necalificați, ca operatori în producție, oferind venituri lunare în jurul a 4.000...

Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea unui pachet de acțiuni pentru Aeroportul „Traian Vuia”

La inițiativa primarului Dominic Fritz, Municipiul Timișoara va negocia achiziționarea acțiunilor private ale Aeroportului „Traian Vuia”, respectiv pachetul de 20% deținut de Fondul Proprietatea....

Citește și :