Președintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, cu ocazia Zilei Naționale a României, decretele de decorare a unor personalități din domeniul medical și al cercetării.
Momentul solemn al decorării a avut loc la Palatul Cotroceni unde vineri seara a fost oferită și o recepție oficială de Ziua Națională.
Președintele a conferit Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler — conferențiar universitar dr. Alin-Constantin Dîrțu, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, și conferențiar universitar dr. Lucian Drăguț, Universitatea de Vest din Timișoara.
„Astăzi, în prag de aniversare a Centenarului Marii Uniri, este o onoare pentru mine să acord o serie de ordine naționale unor personalități din sfera educației, cercetării și medicinei. Domnule profesor universitar doctor Nicolae Volonciu. Ziua de 1 Decembrie are pentru dumneavoastră nu doar încărcătura simbolică a unei etape definitorii în construcția statului român, ci și o semnificație de ordin familial. Pe 1 Decembrie 1918, tatăl dumneavoastră a participat la Adunarea Națională de la Alba Iulia la invitația pe care a primit-o personal de la Iuliu Maniu. Mai bine de șase decenii, dumneavoastră ați format, cu spiritul mereu tânăr și cu zâmbetul pe buze, generații întregi de studenți, cărora le-ați insuflat spiritul rigorii juridice și pe care i-ați învățat să fie verticali și integri. Într-o societate care luptă să își apere sistemul de justiție, roadele muncii dumneavoastră devin cu atât mai valoroase”, a declarat Iohannis cu prilejul ceremoniei de decorare.
Academia Română, a subliniat Iohannis, și-a menținut rolul de depozitar al cunoașterii și spiritualității acestui popor și datorită eforturilor dumneavoastră.
„Astăzi am ocazia de a recunoaște meritele unui tânăr cercetător care, prin perseverența și munca depusă în slujba pasiunii sale, a devenit un reper în lumea științifică, atât din interiorul, cât și din afara granițelor țării. Îmi doresc ca tot mai mulți tineri să dezvolte o pasiune pentru cercetare și să fie recunoscuți pentru rezultatele lor remarcabile”, a arătat el.
Oameni dedicați sistemului medical, profesori universitari, cercetători și practicieni deopotrivă și-au pus întreaga viață în slujba pacienților, în domeniul medicinei, farmaciei sau medicinei dentare, a adăugat Iohannis.
„Sunteți personalități ale căror exemple pozitive de implicare și profesionalism merită din plin promovate. Ca lideri ai unor structuri reprezentative pentru diversele categorii din sistemul medical, dar și în virtutea expertizei deosebite pe care o dețineți, vă îndemn așadar să contribuiți cu aceeași determinare la construirea acelui sistem medical de care România Centenarului are atâta nevoie”, a mai declarat șeful statului.
La recepția oferită de Ziua Națională a României a fost invitat, anul acesta și senatorul cărășean Ioan Marcel Vela, secretar al Senatului. ”Am acceptat onorat invitația domnului Președinte Klaus Iohannis, de a petrece Ziua Națională în capitala țării. Este pentru prima dată, după mulți ani, când nu sunt de 1 Decembrie acasă. Este și prima dată când sunt la Palatul Cotroceni în Ziua Unirii României Mari. Am discutat despre năzuințe, despre șanse și despre realitatea României de astăzi, cu militari de carieră, oameni politici și personalități din domenii variate care au sărbătorit aici Unirea și ne-am exprimat cu toții speranța într-un viitor bun pentru copiii noștri, un viitor pentru care înaintașii s-au sacrificat. Dumnezeu să binecuvânteze România!” a scris senatorul pe contul său de Facebook.