Personalul RATT, sau după noua denumire Societatea de Transport Public Timișoara SA (STPT), pare foarte hotărât. Despre echipa de conducere a noii societăți, fostă până mai ieri regie, ce să mai spunem. Sunt oameni dintr-o bucată. Ce și-au propus aia fac. Nu se abat cu nici un centimetru de la planuri. Dacă și-au pus în gând să-și bată joc de timpul și nervii călătorilor timișoreni, nu lasă nici o zi fără a face câte o boacănă.
Luni, 30 octombrie a.c., pe la orele 15, tocmai când încep să iasă oamenii de la locul de muncă și vor să ajungă acasă cât mai repede (că civilizat nu e nici o șansă!) un tramvai frumos vopsit pe dinafară, așa ca și gardul leopardului din poveste, a sucombat pe linie, exact în dreptul stației de la Poșta Mare. Inutil de spus că era unul din acelea care poartă fraudulos numele de Armonia! Sigur, uneori se cam strică mașinăriile. Dar nu atât de des și exasperant ca aceste tramvaie reșapate cu ifose de lucru nou nouț.
O mână de meșteri au început să-și dea cu părerea. C-o fi una, că o fi alta. Până se scărpinau cu spor sub bască maistorii reparatori de tramvaie, coada formată în spate a crescut cu repeziciune. Avea cam câtiva kilometri, după părerea chibiților. Nu mai mergea nimic de la Piața Traian până la Piața 700. Ba ceva tot mergea. Coloana de grăbiți ce nu puteau aștepta au luat-o la pas dar și la suduit.
Numai director la tramvaie să nu fii. Personajul și-a făcut plinul la vorbe de duh pentru multe luni în avans. Are de dat la toți subalternii dânsului. Lumea nervoasă și grăbită nu a mai ținut cont de semafoare sau zebre și a trecut care pe unde a apucat. Cei cu bagaje mai grele sau îngreunați de ani au stat răbdători în tramvaie. Nu a durat foarte mult… doar peste o oră de paralizie generală.
Orice firmă de transport care știe ce are de făcut ar fi scos pe traseu un tractor sau un camion pentru a remorca fierotania ruginită care ține loc de tramvai în depou. La noi așa ceva ni se poate. Mai bine stau zeci de vagoane blocate și sute de călători care pierd timpul. Unii fac crize de nervi, alții pierd legătura la autobuzele sau trenurile care nu-și așteapătă navetiștii. Pentru ca cineva să se gândească la un tractor ar trebui puțină organizare și o minte pragmatică. Dar de la cine nu știe nu poți avea pretenții. Poate o demisie de onoare?
Dar totul e bine când în loc de transport fluid avem un modern muzeu al transporturilor cu pretenții. Corneliu Mikloși, cel care a dat numele așezământului, precis nu știe ce urmași neîndemânatici i-au urmat la conducerea tramsportului urban. Dacă pe vremea domniei sale minutul de întârziere era considerat ceva de mare rușine acum nu-i crapă obrazul nimănui, nici măcar pentru mai mult de o oră de blocaj.
