Conducerea CJT acuză: terasă ilegală în incinta Muzeului Satului Bănăţean!

846

Terasa restaurantului din dreptul Muzeului Satului Bănăţean ar fi amplasată ilegal şi funcţionează şi fără autorizaţie. Cel puţin acestea sunt acuzaţiile lansate de noul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, Sorin Grindeanu.

Şeful CJT a mers personal pe teren să verifice situaţia muzeului de la Pădurea Verde şi a găsit ilegalităţi. Terasa localului din zonă a fost amplasată pe terenul Consiliului Judeţean Timiş fără a avea la bază o hotărâre a aleşilor şi fără autorizaţiile necesare. Mai mult, acolo, în 2009, ar fi trebuit amplasat un chioşc provizoriu pe timpul verii şi atât. Acum însă este un restaurant în toată regula, permanent şi extins pe o suprafaţă mult mai mare decât cea convenită în urmă cu 7 ani pentru acel chioşc.

Grindeanu susţine că din interiorul instituţiei pe care o conduce nu poate lua măsuri şi nici nu poate arunca vina pe cineva, aşa că lasă autorităţile abilitate să facă acest lucru.

„Concluziile acestui control ne-au determinat să trimitem către instituțiile statului, la Poliție, tot ceea ce am considerat că e în afara legii la Muzeul Satului Bănățean. Este vorba despre acea terasă care a început în 2009 și avea autorizație ca spațiu temporar. În timp, toată acea construcție s-a transformat dintr-una temporară într-una definitivă. Din 100 de metri pătraţi, cât trebuia să aibă, s-a ajuns la peste 1000”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş.

Urmează ca poliţiştii că verifice documentele localului şi să ia măsurile necesare.

terasa-muzeul-satului-2

1 COMENTARIU

  1. Nu stiu cine agresit cu „terasa” dar acum daca tot exista e frumoasa si chiar utila ptr cei care ajung la Padure, ajutati-o sa intre in legalitate.
    Rog membrii CJT Timis sa se gandeasca si la TIMISORENI;
    Sa fim seriosi d-le Grindeanu chiar arata bine restaurantul si nu cred ca e cea mai mare problema a CJT-ului, care nu poate fi rezolvata . Un chiosc pe o suprafata atat de mare disponibila?
    Era mai bine cu ruina dinainte ?
    Haideti sa facem Timisoara mai frumoasa!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.