Și în anul 2019 românii pot beneficia de programul ”Prima casă”, pentru a-și cumpăra sau construi locuințe, iar statul garantează în proporție de 40% sau 50% creditul pe care îl face cumpărătorul la finanțator.
Pentru a obţine acest credit, solicitantul trebuie să îndeplinească mai multe condiţii. Printre altele, acesta trebuie să aibă un avans de minim 5% din valoarea locuinţei pe care şi-o doreşte şi să nu înstrăineze locuinţa cumpărată prin program de cinci ani. Autorităţile au anunţat de curând lansarea ediţiei din anul 2019 a programului, aşadar, românii se pot înscrie la bănci.
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri a anunţat, de curând, lansarea ediţiei din acest an a programului „Prima casă”. Acest anunţ a venit după ce Guvernul a alocat un buget de două miliarde de lei pentru acest an.
Ordonanţa de Urgenţă nr.60/2009 stabileşte că prin locuinţă „în sensul programului «Prima casă» se înţelege orice imobil cu destinaţia de locuinţă, alcătuit din una sau mai multe camere de locuit, cu terenul, căile de acces, anexele gospodăreşti, facilităţile, dependinţele, dotările şi utilităţile, aferente acesteia, care satisface cerinţele de locuit ale unei persoane sau familii”.
Pentru a putea primi un credit prin acest program, persoana care doreşte să acceseze programul trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: la data solicitării creditului garantat, solicitantul trebuie să declare pe propria răspundere că nu deţine o altă locuinţă exclusivă sau împreună cu soţul ori soţia sa, achiziţionează sau construieşte o singură locuinţă printr-un credit acordat şi garantat în condiţiile Programului, are calitatea de împrumutat în raport cu finanţatorul
În OUG nr 60/2009 se arată că pentru locuinţele noi, statul poate garanta maximum 50% din valoarea finanţării, exceptând dobânzile, comisioanele şi spezele bancare. Pentru celelalte locuinţe, statul va garanta cel mult 40% din valoarea finanţării, potrivit Avocatnet.ro.