Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit marți, 19 noiembrie 2024, un eveniment devenit deja tradițional, workshop-ul „Translation as a Bridge between Languages and Disciplines”, organizat de Facultatea de Științe ale Comunicării în colaborare cu Consulatul Germaniei la Timișoara și cu Societatea Culturală Româno-Germană din Timișoara, în cadrul celei de-a IX-a ediții a Zilelor FSC.
În deschiderea evenimentului, decanul Facultății de Științe ale Comunicării, prof.univ.dr. Daniel Dejica, a menționat tradiția de peste 30 de ani a specializării de traductologie în cadrul UPT și a amintit principalele conferințe și evenimente organizate de cea mai tânără facultate din UPT, dar una vibrantă și dinamică.
Lect. univ. dr. Ana-Maria Dascălu-Romițan, de la Departamentul de Comunicare și Limbi străine, președinta Societății Culturale Româno-Germane din Timișoara și coordonatoarea manifestării, a precizat că atelierul s-a adresat studenților de la Facultatea de Științe ale Comunicării a UPT și și-a propus să abordeze diferite aspecte ale traducerii, de la condiția și rolul traducătorului în domeniul politic și cultural până la receptarea procesului de traducere cu un puternic caracter interdisciplinar.
Scopul atelierului a fost de a-i familiariza pe studenții de la specializarea Traducere și Interpretare cu rolul limbilor străine și cu importanța traducerii în domeniul politic și cultural, precum și cu profesiile din aceste domenii.
Invitații speciali ai workshop-ului au fost Excelența Sa doamna Regina Lochner, consul al Republicii Federale Germania la Timișoara și doamna Corina Dan (Consulatul Germaniei la Timișoara), care au prezentat aspecte din viața și activitatea lor, subliniind importanța limbilor străine în diplomație.
La eveniment au mai participat Siegfried Thiel, redactor-șef al ziarului „Banater Zeitung Temeswar” și Philip Klein, manager cultural ifa la FunkForum Medienforum, alături de studenții Facultății de Științe ale Comunicării.