Concursul național de matematică „Valeriu Alaci” continuă cu etapa de calificare on-line

202

Elevi din 13 județe s-au înscris și anul acesta la Concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”, ediția a VI-a. Prin urmare, Universitatea Politehnica Timișoara a hotărât să organizeze etapa online a concursului pentru a veni în întâmpinarea tinerilor liceeni care doresc să își testeze cunoștințele la matematică.

Etapa de calificare online va avea loc miercuri, între orele 18-20, pe platforma Campus Virtual a Universității Politehnica Timișoara. Mai multe detalii despre modul de desfășurare a etapei online pot fi găsite în regulamentul concursului postat pe site-ul oficial http://concursulvaleriualaci.upt.ro/. De asemenea, detalii despre derularea rundelor finale vor fi comunicate ulterior.

Despre Concursul Național de Matematică „Valeriu Alaci”

Concursul se adresează elevilor din clasele IX-XII din unitățile de învățământ preuniversitar de stat și privat din țară, precum și elevilor din alte țări. Competiția este organizată de către Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de Matematică, Facultatea de Automatică și Calculatoare, respectiv Facultatea de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale, împreună cu Inspectoratul Școlar Județean Timiș.

Parteneri în organizarea acestui concurs sunt Inspectoratele Școlare Județene Arad, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Mehedinți, precum și licee și grupuri școlare din județele respective.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.