Concurs artistic de sculptură 3D

74

Asociația culturală Lapsus din Timișoara își propune proiecte serioase în domeniul artei plastice coroborată cu tehnologia digitală. Sau după cum spune curatorul Alexandru Boca, președintele asociației: „Vrem să încurajăm expresia tehnologică în artă contemporană, iar în cazul de față urmărim cum este afectată arta sculpturii de criza pandemiei globale”.

În contextul pandemiei COVID-19, lumea digitalizată devine lumea comunicării, în timp ce sculptura, cea mai pământească dintre arte, are provocarea de a deveni fluidă prin digitalizare. Prin apelul și concursul nostru vrem să dăm o șansă artiștilor, modelatorilor 3D, studenților la școli de arte și design să-și exprime viziunile despre hiper realități, să le privească atât ca un mijloc cât și ca un spațiu în care pot lucra. Hyper Form este o aluzie la spațiu non-fizic și dinamic, bazat pe simultaneitatea planelor și evenimentelor într-o dimensiune precum internetul în care realul și ficțiunea se amestecă, sau, așa cum e descrisă de Jean Baudrillard o hiperrealitate în care „modele sunt generate fără origine sau realitate”

„Astfel, căutăm sculpturi digitale, abstracte, concepute de artiști și modelatori 3D. Dorim să stimulăm creativitatea într-o societate digitalizată identificând estetica dematerializării cauzate de dominația spațiului virtual în era contemporană. Așteptăm cu nerăbdare sculpturile digitale în format .obj sau .stl la adresa lapsus.xyz@gmail.com.”

Un număr de 10 lucrări vor fi selectate, imprimate 3D și expuse în perioada 14-31 noiembrie 2020 în spațiul de artă contemporană Lapsus, în Timișoara. Lucrările și creatorii lor vor figura pe site-ul lapsus.xyz.

Premiul 1 este 2200 de lei și următoarele 1000, respectiv 600 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.