Concurență mare la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara. Sute de candidați s-au înscris la examenul de admitere

5309
Au început înscrierile pentru examenul de admitere de la Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara. Sute de candidați au venit încă din prima zi să își depună dosarele de înscriere pentru a putea susține examenul de admitere care va avea loc în 26 iulie. Absolvenții de liceu care optează pentru Facultatea de Medicină Dentară, specializarea Tehnică Dentară, vor susține și o probă practică ce se va desfășura pe 25 iulie.
Luni, 17 iulie, a fost prima zi de înscrieri și peste 700 de tineri care visează să ajungă medici au venit la Universitatea de Medicină din Timișoara pentru a-și înregistra dosarele. Nici a doua zi nu au fost mai puțini candidați. Concurența este destul de mare la instituția de învățământ unde se așteaptă să fie chiar si 3-4 candidați pe un loc.
Înscrierile continuă până vineri, 21 iulie.
Universitatea de Medicină și Farmacie ,,Victor Babeș” din Timișoara pune la dispoziția tuturor celor care visează la o carieră în domeniul medicinei peste 1.000 de locuri, atât pentru studii finanțate de la bugetul de stat, cât și pentru studiile cu taxă.
Mai exact, pentru anul universitar 2017-2018, instituția de învățământ oferă 570 de locuri finanțate de la bugetul de stat (din care cinci sunt rezervate tinerilor de etnie romă) și alte 468 de locuri pentru studiile cu taxă. În total, 1.038 de locuri sunt disponibile la cele trei facultăți din cadrul universității.
La Facultatea de Medicină există 418 locuri finanțate de la bugetul de stat și 335 de locuri pentru studiile cu taxă.
Facultatea de Medicină Dentară pune la dispoziția candidaților 71 de locuri finanțate de la bugetul de stat și alte 73 de locuri cu taxă.
Locurile disponibile la Facultatea de Farmacie, pentru anul de studiu 2017-2018, sunt în număr de 81 – suplimentate de la bugetul de stat, și de 60 – pentru studiile cu taxă.
Calendarul sesiunii de admitere pentru anul 2017 poate fi consultat aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.