Concurență mare la Politehnica timișoreană! 11 candidați pe loc la secția de Informatică

639

După primele 5 zile de înscriere, la Universitatea Politehnica Timișoara sunt 3764 de candidați pe cele 2220 de locuri la buget, față de 3719 înscriși în toată perioada admiterii din iulie 2016. Topul celor mai căutate secții în acest an este următorul:

-Informatică (Facultatea de Automatică și Calulatoare, concurs de dosare) — 562 înscriși/ 50 locuri la buget,

-Calculatoare și Tehnologia Informației (Facultatea de Automatică și Calculatoare, concurs cu probe de verificare a cunoștințelor) — 525 înscriși/ 140 locuri la buget,

-Mecatronică și Robotică (Facultatea de Mecanică, concurs de dosare) — 219 înscriși/ 90 locuri la buget.

Totodată, pe cele 63 de locuri pentru ”românii de pretutindeni” s-au înscris până în acest moment 75 de români din Republica Moldova și din Republica Serbia.

”Astăzi (22.07.2017) vor continua înscrierile la toate facultățile, iar luni și marți (24-25.07) se vor face înscrieri doar la facultățile cu concurs de dosare. Rezultatele finale vor fi afișate miercuri, 26.07.2017, ora 10:00, la toate facultățile noastre”, a precizat conf. dr. ing. Cosmin Mușat, Secretar Comisie Centrală Admitere.

”Mai sunt disponibile locuri în regim cu taxă și sperăm să fie suplimentat numărul locurilor bugetate, ca urmare a interesului manifestat de absolvenții de liceu pentru domeniile tehnice”, a menționat prof. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.