Concesionarea, prin licitație, a cinci cimitire din Timișoara

107

Consilierii locali timișoreni vor dezbate, într-o viitoare ședință de plen, un proiect de Hotărâre de Consiliu Local prin care se dorește concesionarea serviciilor și activităților necesare exploatării și întrețineriia cinci cimitire aflate în Timișoara.
„Sunt foarte nemulțumit de felul în care arată cimitirele în Timișoara și cred că se putea face mai mult și mai bine. De aceea vrem să schimbăm regulile jocului. Pentru noua licitație am clarificat indicatorii de performanță și am introdus indicatori noi. Printre îmbunătățirile pe care vrem să le aducem se numără și asigurarea unui management de calitate al deșeurilor din cimitir. Nu vrem să mai vedem că firma căreia îi concesionăm administrarea cimitirelor lucrează cu furnizori dubioși, care preiau gunoiul și îl aruncă la final pe domeniul public. Vom verifica calitatea și eficiența serviciului, starea tehnică a echipamentelor și dotărilor, dar și dacă lucrările pe care le planifică prestatorul sunt făcute.
Dacă repară aleile, gardurile sau instalațiile de utilități.
Lansăm această licitație pentru o perioadă de un an pentru a ne convinge că sunt îmbunătățiri și cei care câștigă licitațiile vor presta servicii de calitate. Nu mai dăm cec-uri în alb”, transmite primarul Timișoarei, Dominic Fritz.
Licitația este împărțită în două loturi. Lotul 1 cuprinde Cimitirul Calea Lipovei, Cimitirul Săracilor și Cimitirul Stuparilor, iar lotul 2 cuprinde Cimitirul Calea Șagului și Cimitirul Rusu Șirianu. Perioada de concesionare este de un an. Concesionarii vor avea obligația să afișeze număr de telefon, email, regulile și tarifele aprobate, pentru ca cetățenii să poată sesiza primăria în legătură cu probleme sau orice nereguli sesizate.
În cadrul contractului de concesionare, firma câștigătoare se angajează să asigure redevențe către municipiul Timișoara în valoarea de minim 130.900 lei (TVA inclus) și investiții sau reparații capitale în valoare de 130.900 lei (TVA inclus), pentru fiecare lot în parte.
Obligațiile firmei câștigătoare includ prestarea zilnică a serviciului, prevenirea poluării solului și apelor subterane și managementul deșeurilor, conform indicatorilor de performanță. Tarifele pentru prestarea serviciilor pentru desfășurarea ceremonialului înhumării au fost indexate cu inflația, dat fiind faptul că acestea nu au mai crescut din anul 2017, iar costurile de operare, în mod particular cheltuielile salariale, au crescut semnificativ.
Realizarea serviciilor de înhumare și întreținere a celor cinci cimitire a fost atribuită prin procedură de încredințare directă în 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.