Concedieri masive în învățământ! Mii de angajați vor fi dați afară!

1935

Peste 4.000 de angajați din învățământ ar urma să rămână fără locuri de muncă până la sfârșitul anului, atrage atenția președintele Federației Sindicatelor din Educație ”Spiru Haret”.

Reprezentanții Federației Sindictelor din Educație ”Spiru Haret” au solicitat premierului Viorica Dăncilă să blocheze aplicarea Ordinului ministrului educației naționale nr. 4884/2018, ce ar conduce la concedierea a peste 4.000 de angajați din învățământ.

„După ce, în urma comunicatului nostru din 31 august a.c., Ministerul Educației Naționale (MEN) ne-a acuzat de dezinformare, începând de ieri, în baza OMEN nr. 4884/2018, inspectoratele școlare au trecut la tăierea a peste 4.000 de posturi, majoritatea fiind deja ocupate odată cu începerea anului școlar. Este vorba atât de personal didactic de predare, cât și de personal didactic auxiliar și nedidactic

Grav este că MEN nici măcar nu a consultat federațiile sindicale cu privire la proiectul de ordin, în condițiile în care legislația în vigoare îl obligă pe acesta să pună în discuția partenerilor de dialog un astfel de act administrativ cu caracter normativ.

În condițiile în care doamna prim-ministru nu va lua măsuri pentru blocarea aplicării ordinului, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” va acționa în judecată MEN pentru anularea acestuia. De asemenea, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” va asigura asistență juridică tuturor colegilor care ar urma să fie disponibilizați”, a declarat Marius Nistor, președinte Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, scrie Antena1.

La sfârșitul lunii august, Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” anunţa că Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) pregăteşte un ordin prin care să se reducă cu peste o mie numărul de posturi din învăţământul preuniversitar de stat, motivaţia fiind reducerea cheltuielilor.

De cealaltă parte, însă, la scurt timp după apariția acestei informației, Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) a transmis că niciun post din învăţământ nu este ”în pericol” în anul şcolar 2018-2019, fiind propuse spre aprobare 286.726 de posturi, dintre care 30.000 sunt vacante.

sursa – dcbusiness.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.