2.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Comuna Dudeștii Noi se bate pentru titlul de Sat Cultural al României

Asociația Cele mai Frumoase Sate din România a anunțat  comunele finaliste selectate după evaluarea candidaturilor care au fost depuse până la data de 23 februarie 2016.
Desemnarea SATELOR CULTURALE ALE ROMÂNIEI 2016 va avea loc vineri, 26 februarie 2016, la Muzeul National al Satului ‘Dimitrie Gusti’, București.

Comunele candidate vor prezenta programele culturale în fața unui juriu de specialitate, iar cele care vor obține un punctaj de minim 80 de puncte din maxim 100 posibile vor fi declarate SATE CULTURALE ALE ROMANIEI 2016, un program AFSR inițiat în ianuarie 2014 sub patronajul Ambasadei Franței în România și a Delegației Wallonie — Bruxelles la București, cu scopul de a promova patrimoniul cultural și turistic al satului românesc.
Comunele din România au putut candida la acest titlu cu condiția să organizeze pe parcursul acestui an a minimum 5 evenimente culturale — expoziții, festivaluri, concursuri, etc — în domeniul culturii, artei populare, gastronomiei și turismului cultural.

Cele 24 de comune finaliste sunt:  Arcani, județul Gorj, Bacia, județul Hunedoara,  Drăguș, județul Brașov, Bascov, județul Argeș, Bonțida, județul Cluj, Cândești, județul Dâmbovița, Ciocănești, județul Suceava, Costești, județul Vâlcea, Dâmbovicioara, județul Argeș, Dudeștii Noi, județul Timiș, Horia, județul Constanța, Izvoarele, județul Prahova, Jidvei, județul Alba, Miroslava, județul Iași,  Ruginoasa, județul Iași, Sângeorgiu de Mureș, județul Mureș, Șiria, județul Arad, Sisești, județul Mehedinți, Tulgheș, județul Harghita, Văcăreni, județul Tulcea,  Cornești, județul Cluj,  Vadu Crișului, județul Bihor, Vorona, județul Botoșani,  Polovragi, județul Gorj, Prundeni, județul Vâlcea.

Jurizarea programelor culturale propuse de comunele finaliste:  Calitatea, numărul și diversitatea evenimentelor — 50 puncte,  Viziunea comunei, prezentarea proiectelor de dezvoltare — 20 puncte, Parteneriatul — 10 puncte, Experiența candidatului — 10 puncte,  Importanța și impactul evenimentelor — 10 puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Deputatul Marilen Pirtea a fost numit noul președinte interimar PNL Timiș

În cadrul întrunirii Biroului Permanent Național al PNL, desfășurată duminică seara, unul dintre punctele de pe agenda de lucru a fost desemnarea unui...

„A fost un an plin de incertitudini în mediul de business, iar instabilitatea politică accentuează problemele cu care se vor confrunta companiile anul viitor”

 Anul 2024 a adus concedieri în multe companii din domenii precum automotive sau IT&C, dar și stoparea unor investiții ce au fost inițiate...

Citește și :