VIRTUAL7, companie germană specializată în tehnologii ORACLE, al cărei unic sediu din țară este la Timișoara, a încheiat un parteneriat pentru închirierea a 500 mp în componenta office a ansamblului mixt Iulius Town (denumit anterior Openville).
Centrul din România al companiei își va desfășura activitatea în clădirea de birouri United Business Center 3 (UBC 3). Imobilul office are peste 19.000 mp şi a fost livrat pe piață în luna martie, fiind cel de-al treilea finalizat în proiectul Iulius Town Timişoara, după UBC 1 (13.000 mp) și UBC 2 (18.000 mp).
VIRTUAL7 este o companie germană înființată în anul 1996, specializată în tehnologii ORACLE, cu sedii în Germania, Elveția și România. Compania de consultanță software și IT operează în Timișoara încă din anul 2004, iar relocarea în ansamblul mixt Iulius Town va permite consolidarea planurilor sale de dezvoltare pe piața locală.
Sediul din UBC 3 va găzdui 35 de ingineri specializați în Databases, Middleware, Business Intelligence, Data Analytics și tehnologii Open Source. Domeniul de activitate al experților VIRTUAL7 se concentrează pe tehnologii ORACLE, compania fiind partener ORACLE Platinum, furnizând servicii precum dezvoltarea de soluții personalizate, integrare a sistemelor, modernizare de aplicații, respectiv optimizarea proceselor de afaceri și IT.
„De când am deschis sediul din Timișoara, ne-am dezvoltat portofoliul de servicii constant și într-o manieră sigură, deopotrivă pentru angajații și clienții noștri. Acum a venit momentul să facem următorul pas, cu aceeași grijă pentru stabilitate și nevoie de dezvoltare, motiv pentru care am decis să ne mutăm sucursala în frumoasele birouri din UBC 3. Ne dorim ca angajații noștri să fie fericiți și să se simtă în siguranță, ceea ce va fi, în cele din urmă, în beneficiul clienților noștri, sub forma unor servicii îmbunătățite”, a declarat Nicolae-Ciprian Iancu, Head of Development la VIRTUAL7 Romania.
UBC 3 are 14 etaje, demisolul și parterul fiind rezervate spațiilor de retail, urmând să fie inaugurate, în perioada următoare, două restaurante, un pub, o cafenea şi o gelaterie. Clădirea de birouri este poziţionată în vecinătatea Iulius Mall, astfel încât cei care lucrează aici au acces imediat la peste 350 de magazine, food court, restaurante, fitness center şi la o gamă variată de servicii. În plus, prin programul Card Partener, creat special pentru angajaţii din ansamblu, aceştia beneficiază de promoţii de până la 25%, la sute de locaţii din mall.
Clădirea UBC 3 va fi certificată LEED, dispunând de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor.
Iulius Town este primul proiect mixt din vestul ţării şi va reprezenta principala atracție de business, shopping şi loisir din regiune. Proiectul este dezvoltat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, în urma unei investiţii în valoare de peste 220 milioane de euro, cea mai mare infuzie de capital într-un proiect de real estate din zonă.
Prima etapă de dezvoltare se află în curs de finalizare şi va include: cea mai mare zonă de retail din afara Bucureştiului, de aproximativ 120.000 mp, 450 de magazine, noi branduri, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, un pol regional de birouri de 100.000 mp, săli de evenimente, restaurante şi cafenele tematice, un parc, un tunel auto şi aproximativ 4.070 de locuri de parcare.
***
VIRTUAL7 oferă software și consultanță și este unul dintre cei mai puternici parteneri ORACLE din Germania, cu peste 95 de angajați, în patru locații. Experții companiei dezvoltă soluții Databases, Middleware, Business Intelligence și Cloud. VIRTUAL7 se concentrează pe ORACLE, însă își extinde în mod constant portofoliul cu tehnologii noi, conexe și moderne, de tip Open-Source.
În prezent, supervizează și implementează proiecte, mai ales în sectorul public din Germania, cu ajutorul tehnologiilor ORACLE și de tip Open-Source în diverse discipline. VIRTUAL7 se definește prin cele mai înalte standarde de calitate, know-how tehnic de primă clasă și management de proiect orientat spre obiective. Metoda sa de lucru este testată, eficientă și are un singur obiectiv: implementarea cu succes a proiectelor.