4.1 C
Timișoara
luni 23 decembrie 2024

Compania celebrului balerin rus Andrei Batalov dansează Lacul lebedelor la Timișoara

Stagiunea 2016/2017 începe pentru cei îndrăgostiţi de arta dansului clasic  cu un eveniment fastuos: ”Lacul lebedelor”, cel mai faimos balet al tuturor timpurilor, va fi interpretat la Timișoara  de o companie-fanion a legendarei şcoli de balet ex-sovietice, compania din St. Petersburug a lui Andrei Batalov.

Evenimentul va avea loc  în 20 noiembrie  2016, de la  ora 20:00, la Opera Nationala Romana Timisoara, iar vedetele spectacolului vor fi  balerinii Maria Poludova  (Odette/Odile) și Vladimir Statnii (Siegfried). Baletul pe muzica lui P.I.Ceaikovski, în coregrafia lui Marius Petipa și Lev Ivanov, are o scenografie  creată de Evgenii Gurenco și costume de Vera Poliudova.

Compania  „St. Petersburg Classical Ballet of Andrei Batalov’’ a fost fondată în 2014 de unul dintre legendarii balerini ruși,  prim-solist la Teatrului Mariinski.

Absolvent al Academiei de Balet Vaganova  din Rusia, Andrei Batalov domină scena de balet de mai mult de 20 de ani. În 1992 a devenit solist al Teatrului Academic de Stat ”Mussorgsky” din Sankt-Petersburg, iar doi ani mai târziu câștigă statului de prim-solist al Teatrului Mariinski. El aparține unei aristocratice elite a dansului clasic din trecut și prezent, din care fac parte legende precum Vestris și Nijinsky, Mikhail Baryshnikov și Julio Bocca. Batalov deține un palmares impresionat la marile concursuri internaționale de balet . A fost câștigător a medaliei de aur la Concursul International de Balet de la Nagoya (Japonia, 1996) și la Paris (1997). A câștigat premiul 2 la Concursul Internațional Rudolf Nureyev la Budapesta (1996), premiul 1 și Mihail Baryshnikov la Arabesque-96,  Concursul de Balet din Perm (1996) și Marele Premiu la Concursul International de Balet de la Moscova (1997).

În repertoriul teatrelor Mihailovski (1992-1994) și Mariinsky (din 1994), Batalov a deținut roluri principale baletele : „Cavalerie halt”, „La Sylphide”, „Le Corsaire”, „Don Quijote”, „La Bayadere” „Manon”, „Scheherazade”, „Romeo și Julieta”. La  Royal Ballet din Danemarca (2000-2002), repertoriul său a inclus roluri clasice principale, cum ar fi Prințul Siegfried (Lacul lebedelor), Albert ( „Giselle”) și balete contemporane de Peter Martins si Kevin O ‘Dale. Ca director artistic al companiei ce-i poartă numele, Andrei Batalov urmează marea tradiție a baletului rus, așa cum au construit-o  Marius Petipa, Lev Ivanov, Alexander Gorsky, Mihail Fokin. Astăzi Batalov nu doar că dansează el însuși, dar îi învață pe alții: din 2010 el este și coregraf al Teatrului Mihailovski, având deja discipoli celebri ca Leonid Sarafanov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

REVELION 2024-2025 31 decembrie 2024, Piața Victoriei

Programul artistic al trecerii dintre ani este deja finalizat. Ba mai mult decât atât chiar și zilele ce urmează au un program pentru atunci...

Ana Đapović expune ,,Soil’’ la Galeria Brăteanu

Galeria Brăteanu se bucură să invite publicul iubitor de frumos la vernisajul expoziției de pictura ,,Soil’’ a artistului vizual Ana Đapović. Ana Đapović...

Citește și :