Comitetul executiv al PSD la Băile Herculane: ,,S-a analizat situația tensionată prezentă în spațiul public”

427

Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat a adoptat vineri, la Băile Herculane, o rezoluție prin care a denunțat „statul paralel și ilegitim, care încearcă să preia controlul asupra puterii politice”.

„Comitetul Executiv al PSD, întrunit în ședința din 17 noiembrie 2017, a analizat rezultatele obținute în cele 10 luni de guvernare, precum și situația politică actuală. Referitor la stadiul îndeplinirii programului de guvernare, s-a constatat că Guvernul a realizat măsurile aferente perioadei analizate, datele fiind sintetizate într-un document public. Acesta atestă îndeplinirea angajamentelor asumate în campania electorală față de români. În același timp, PSD a analizat situația tensionată prezentă în spațiul public din cauza numeroaselor informații despre abuzurile grave ale unor persoane care activează, au condus sau încă mai conduc instituții publice de forță și care indică în mod clar existența unui așa-numit ‘Stat Paralel și Ilegitim’, care încearcă să preia controlul asupra puterii politice, legitim constituită prin alegeri libere și corecte, reprezentând un pericol de natură să îngrijoreze opinia publică”, se arată în documentul citit de secretarul general al PSD, Marian Neacșu, la finalul reuniunii.

Potrivit rezoluției, PSD constată existența mai multor vulnerabilități ale statului de drept, care sunt speculate de exponenții „statului paralel și ilegitim”, cu scopul de a controla discreționar puterea politică sau puterea judecătorească.

„Rezultă că ‘Statul Paralel și Ilegitim’ folosește resursele financiare publice și instrumentele specifice autorității de stat pentru a-i intimida, șantaja sau a-i înlătura pe decidenții politici care susțin sau promovează modificările legislative menite să readucă puterile statului în matca lor constituțională, în acord cu principiile democratice și cu drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, se mai arată în documentul adoptat de conducerea PSD.

sursă: agerpres.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.