Comisia hidrotehnică româno-sârbă a încheiat verificările pe teritoriul sârb

148

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) anunță că s-au încheiat verificările de toamnă româno-sârbe pe teritoriul sârb, din acest an, odată cu cea de-a XXXVI-a întâlnire a Subcomisiei pentru apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor din cadrul Comisiei hidrotehnice româno-sârbe.

În perioada 18–21 septembrie 2017 au fost controlate obiectivele hidrotehnice şi cursurile de apă din Serbia, conform Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă, a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă. Delegaţia română a întrunit experţi din cadrul Ministerului Apelor si Pădurilor, din cadrul Administraţiei Naţionale „Apele Române”, din cadrul Administraţiei Bazinale de Apă Banat şi din cele două Sisteme de Gospodărire a Apelor Timiş şi Caraş-Severin.

Verificarea s-a efectuat pe următoarele cursuri de apă: Moravița (de la podul din localitatea Vatin până la vărsarea în canalul Dunăre-Tisa-Dunăre), Bârzava (în zona staţiei hidrometrice Markovicevo, în zona podului din vecinătatea localităţii Konak), Timiş (dig mal stâng în zona localităţii Şurian), Bega Veche (dig mal drept în zona podului din apropierea localităţii Banatski Dvor) şi Aranca (în zona podului Devet Gîrla).

Scopul verificărilor a fost urmărirea exploatării şi întreţinerii lucrărilor aflate în zona comună de interes şi starea cursurilor de apă mai sus menţionate.

“Digurile tuturor cursurilor de apă verificate sunt în stare bună şi bine întreţinute; pe anumite tronsoane din zona verificată de pe râul Timiş au fost efectuate lucrări de curăţire a vegetaţiei, astfel încât culoarul, pe sectorul de frontieră – Boka, definit prin art. 54 al Regulamentului comun să fie lipsit de vegetaţie, pentru a asigura curgerea liberă a apelor din albia majoră. Pe cursul de apă Moraviţa, atât pe tronsonul verificat, cât şi în aval de acesta, au fost efectuate lucrări de întreţinere şi încă se desfășoară lucrări de decolmatare, recalibrări de albie și completări de terasamente pe coronament. Partea sârbă va finaliza lucrările de decolmatare pe cca. 4 km, urmând ca anii următori să se continue până la frontiera de stat. În ceea ce  priveşte cursul de apă Bega Veche, sunt necesare lucrări de întreținere a albiei minore și decolmatare, motiv pentru care s-a agreat discutarea posibilității promovării unui proiect transfrontalier de amenajare a sectorului de interes comun “, a declarat Titu Bojin, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Banat.

Partea sârbă informează că toate lucrările de curățire a albiei vor fi finalizate până la sfârșitul anului.

Pentru o mai bună organizare a acțiunilor de verificare a obiectivelor de apărare împotriva inundațiilor și ghețurilor, în conformitate cu Regulamentul comun de apărare, s-a convenit ca acestea să aibă loc anual, alternativ, în a treia săptămână a lunii septembrie, respectiv a doua săptămână a lunii octombrie.

În baza „ Regulamentului comun de apărare împotriva inundaţiilor şi gheţurilor pe cursurile de apă a obiectivelor hidrotehnice care formează sau sunt întretăiate de frontiera de stat româno-sârbă”, intrat în vigoare în 1955, anual se fac verificări comune la lucrările de apărare împotriva inundaţiilor. Documentul vorbeşte despre colaborarea bilaterală în domeniul gospodăririi apelor şi stabileşte sarcinile şi obligaţiile părţilor în domenii precum: apărarea împotriva inundaţiilor, urmărirea calităţii apelor de frontieră, schimbul de informaţii meteorologice, hidrologice şi avertizări cu privire la fenomenele periculoase şi poluări accidentale, aprecierea tehnică a proiectelor pentru realizarea lucrărior comune sau de interes comun, precum şi urmărirea funcţionalităţii lucrărilor hidrotehnice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.