Comerțul se face ilegal la Timișoara! Foto

144

Tot mai multe trotuare sunt luate cu asalt de comercianții de ocazie care vând vechituri sau obiecte fără a avea documentația necesară. Într-o singură lună, polițiștii locali au amendat pete 130 de vânzători ilegali, la Timișoara.

”Polițiștii locali au depistat și sancționat în ultima lună un număr de 134 de vânzători ambulanți, conform HCL 321/2001, mărfurile expuse spre vânzare fiind ridicate în vederea confiscării. Printre acestea se află flori, produse electronice, cărți, produse alimentare, haine uzate, linguri din lemn, ceasuri, parfumuri etc. Astfel de încălcări ale legislației au fost constatate în zone precum Piețele Badea Cârțan, Doina – strada Mureș, Iosefin, Aleea FC Ripensia, Platoul Dâmbovița, Piața 700 – str. Sfântul Ioan, Str. I. Văcărescu, Bdul Liviu Rebreanu”, aflăm de la Poliția Locală.

Sancțiunile pentru astfel de fapte sunt cuprinse între 150 și 5.000 de lei.

Aceste acțiuni vin ca urmare a sesizărilor venite din partea comercianților autorizați care reclamă faptul că există persoane care nu dețin documentele necesare pentru mărfuri, vând diverse produse în condiții improprii, pe trotuare, obiecte uzate provenite din tomberoanele cu resturi și fac concurență neloială coemrcianților cinstiți, dar și ca urmare a constatărilor polițiștlor locali care patrulează în piețele din oraș sau în zonele centrale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.