5.4 C
Timișoara
miercuri 16 octombrie 2024

Colonoscopii gratuite la Spitalul Clinic CF Timișoara, pe baza trimiterii de la medicul de familie. Procedura permite prevenirea, dar și depistarea precoce a cancerului de colon

Unul din opt cancere este reprezentat, potrivit statisticilor, de boala oncologică a colonului. În România, în fiecare an, sunt înregistrate peste 12.000 de noi cazuri de cancer colorectal, afecțiunea fiind a doua cauză de mortalitate neoplazic la nivel național.

În cazul depistării într-un stadiu timpuriu, șansele de supraviețuire sunt de aproape 85 la sută. Însă, mai bine de jumătate dintre pacienți ajung să fie diagnosticați atunci când afecțiunea oncologică este avansată, și asta în condițiile în care boala poate fi prevenită prin ajustarea stilului de viață, dar poate fi, în același timp depistată, într-un stadiu timpuriu printr-o procedură colonoscopica.

În cadrul Spitalului Clinic CF Timișoara, funcționează o nouă secție de Gastroenterologie împreună cu Ambulatoriul integrat în cadrul cărora se pot efectua, gratuit, în spitalizare de zi, prin Ambulatoriu sau în regim de spitalizare continuă atât colonoscopii cât și gastroscopii.

„Procedura se face sub anestezie și implică folosirea unui dispozitiv dotat cu un tub flexibil, cu o lungime de doi metri, care are în capăt o cameră video cu o lumina ce permite vizualizarea peretelui colonic. Aparatul este prevăzut cu două canale, unul prin care este insuflat aer cald, pentru destinderea colonului, și unul prin care se pot introduce diferite ustensile folosite fie pentru scoaterea unui polip, fie pentru prelevarea unui țesut ( biopsierea ) unei posibile formațiuni tumorale. Tubul ajunge până la nivelul valvei dintre intestinul subțire și cel gros, astfel putându-se observa anomaliile sau leziunile de pe peretele colonului. Întrucât procedura se face prin anestezie, din echipa care efectuează investigația face parte și un medic de terapie intensivă”, spune dr. Mădălina Topan – medic specialist gastroenterolog Spitalul Clinic CF Timișoara.

Investigația se poate face fie în scop de screening, fie de diagnostic. Vârsta de peste 45 de ani reprezintă un factor de risc. De aceea, în cazul persoanelor din această categorie, se recomandă realizarea la fiecare zece ani a unei colonoscopii dacă pregătirea colonului este una bună și nu se găsesc leziuni.

„Colonoscopia diagnostică se face la cei care au simptomatologie sau dacă investigațiile clinice ori paraclinice indică acesta procedura. Vorbim despre sângerări, tulburări de tranzit, dureri abdominale, un disconfort care trenează de mai multă vreme sau dacă în analize apare o anemie care ne duce cu gândul la o patalogie colonică. Trebuie spus că există o prevalență mai crescută a polipilor după 45 de ani, iar în timpul colonoscopiei putem decela aceste formațiuni, facem polipectomie, le îndepărtăm, și astfel prevenim apariția unui posibil cancer de colon. Mai mult, în cazul unei colonoscopii. pot fi observate foarte clar formațiunile canceroase datorită camerei video cu care este prevăzut tubul flexibil al aparatului.”, spune dr. Mădălina Topan – medic specialist gastroenterolog Spitalul Clinic CF Timișoara.

Procedura este gratuita în cadrul Spitalului Clinic CF Timișoara, în baza trimiterii de la medicul de familie cu o consultație în prealabil în Ambulatoriul de Gastroenterologie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte subiecte :

Lucrări Aquatim de spălare

Joi, 17 octombrie, între orele 8-16 presiunea va fi redusă în localitatea Begheiu Mic pentru lucrări de spălare a rețelei de distribuție și a...

Abuzuri în Primăria Timișoara reclamate de sindicaliști. Ce spun oficialii?

Mai mulți angajați ai Primăriei Timișoara reclamă situații de abuz! Aceștia sunt supuși mai multor tipuri de presiuni psihologice, cu speranța de a-și da...

Lucrări la rețelele Aquatim

Citește și :