Coloanele de camioane formate marţi dimineaţă înainte de principalele puncte de trecere a frontierei spre Ungaria se menţin miercuri, iar timpii de aşteptare pentru tranzitare sunt de câteva ore, conform autorităţilor.
Coloanele se formaseră după Rusaliile catolice, care au impus restricţii de circulaţie pentru vehiculele de mare tonaj pe teritoriul Ungariei, duminică şi luni, astfel că marţi la reluarea traficului mii de camioane s-au îndreptat spre ţara vecină.
Miercuri dimineaţă, înainte de Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Vărşand, camioanele aşteaptă pe drumul naţional cel puţin 260 de minute, conform aplicaţiei ‘Trafic online’ de pe site-ul Poliţiei de Frontieră. ‘Număr foarte mare de automarfare care se prezintă la ieşirea din ţară într-un timp scurt’, menţionează aplicaţia.
La PTF Nădlac II, pe autostrada pan-europeană, coloana formată este de aproximativ zece kilometri, afirmă şoferi blocaţi în rândul de camioane, şi se aşteaptă cel puţin 180 de minute pentru intrarea în ţara vecină, conform Poliţiei de Frontieră.
Totuşi, şoferii susţin că aşteaptă mult mai mult decât indică aplicaţia, iar marţi ar fi stat şi 12 ore pentru a trece în ţara vecină.
‘Şoferii mei care au fost blocaţi în coloană ieri (marţi – n.r.) au stat mai mult de 12 ore pentru a trece graniţa, la Nădlac II, iar coloana de camioane a fost de aproape 20 de kilometri pe autostradă. Situaţia este foarte grea şi astăzi’, a declarat, pentru AGERPRES, proprietarul unei companii de transport marfă din Arad, Dorin Pop, care este şi vicepreşedinte al Asociaţiei Patronale a Transportatorilor ‘Europa 2002’ (APTE 2002). Asociaţia este cea mai mare organizaţie a transportatorilor de mărfuri din vestul ţării, reprezentând circa 1.400 de companii din domeniu care au aproximativ 15.000 de camioane.
La Nădlac I, şoferii de camioane aşteaptă cel puţin 120 de minute pentru a trece graniţa.