Colibășanu pe Everest: epuizarea a fost maximă, acum abia urcă treptele la bloc!

373

Alpinistul timișorean Horia Colibășanu a fost prezent astăzi la Primăria Timișoara, invitat de edilul Nicolae Robu, pentru a-și prezenta expediția care tocmai s-a încheiat pe Everest și care constituie cel mai înalt nivel atins vreodată de alpinismul românesc, în condițiile în care ascensiunea s-a făcut fără șerpași și fără oxigen suplimentar. Primăria Timișoara a fost partener în această expediție, pe care a sponsorizat-o cu 30.000 de lei.

Colibășanu a povestit că a fost o expediție deosebit de grea, epuizantă. În prezent are nevoie de cel puțin o lună pentru a se reface, acum obosind și după 6 – 7 trepte urcate la bloc.

I s-a furat cortul

Horia Colibăşanu, eroul de pe Everest era aşteptat la Primăria Timişoara la conferinţa săptămânală de presă. A ajuns cu puțină întârziere, venind direct de la Belgrad.

A fost primit în sala de conferinţe de către primarul Timişoarei, Nicolae Robu, care l-a felicitat pentru performanţe, adresându-i şi un salut de bun venit.

“În spatele unei asemenea performanţe se află foarte multă muncă, foarte multă pregătire şi e nevoie şi de un organism sănătos, care să facă faţă la astfel de solicitări, şi astfel de isprăvi sunt însoţite şi de riscuri foarte mari pe care Horia Colibăşanu şi le-a asumat, şi noi îi dorim să treacă cu brio peste toate încercările şi de acum înainte, aşa cum a făcut-o şi până acum, pentru a-l putea invita şi la alte conferinţe de presă, pentru a-i face cunoscute noi şi noi performanţe”, a spus Nicolae Robu.

Expediţia lui Colibăşanu a fost frumoasă, dar şi plină de peripeţii. Acesta a mulţumit lui Nicolae Robu pentru primire, dar şi pentru susţinere: “Mulţumesc domnului primar pentru primirea făcută, dar şi pentru susţinerea expediţiei din 2017, care a fost importantă, de fapt orice susţinere e importantă. Eu, doar de 5 minute am intrat în oraş, iar în urmă cu şapte zile eram pe vârful Everestului. A fost o expediţie care parţial s-a derulat ca la carte, am reuşit să-mi fac toată partea de aclimatizare şi ascensiune perfect, dar mi s-a furat un cort, a trebuit să mă descurc, mi s-a furat pioletul, a trebuit să improvizez, a fost destul de greu şi destul de periculos, fiindcă într-un final nu e atât de greu să urci, cât e de greu să cobori”, a spus Horia Colibăşanu.

colibasanu-everest

În cursul expediției a avut și câteva probleme deosebite, care au fost cât pe ce să-l facă să renunțe. Prima dintre acestea a fost atunci când i s-a furat cortul și a fost nevoit să doarmă în cel al șerpașilor. Ulterior i s-a furat și oxigenul. Ascensiunea a făcut-o, într-adevăr, fără oxigen, dar, odată ajuns pe platou, a trebuit să folosească până când a făcut pozele cu tricolorul românesc. Nu în ultimul rând, a trebuit să îndure nopțile deosebit de geroase, cu temperaturi de -32 de grade Celsius, dar a avut noroc cu mănușile speciale, cu încălzitoare.

Tot un noroc a fost și faptul că a fost primul în expediție și, astfel, nu a fost nevoit să aștepte la coadă, în taberele aflate la diferite altitudini. Abia la coborâre a văzut, pe versantul opus, alți alpiniști.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.